Privind cifrele seci ale începutului şi
sfârşitului de mandat, consiliul de administraţie al BNR are mari motive de
mândrie: inflaţia a scăzut până unde nimeni n-ar fi crezut, poate nici chiar
banca centrală, intrând sub pragul de 1% în mai 2014; dobânda medie la
creditele în lei a coborât la o singură cifră, iar în multe cazuri costul
finanţării în lei este comparabil cu cel în euro; cursul leu/euro este stabil,
cu o uşoară tendinţă de apreciere a leului; rezerva valutară este chiar mai
mult decât îndestulătoare.
Numai că istoria celor cinci ani care au
trecut ascunde şi episoade în care BNR a ezitat, n-a avut experienţa necesară,
n-a nimerit butoanele corecte ale pieţei, neparticipând astfel la scurtarea
perioadei de criză. Sistemul bancar n-a deraiat, dar nici n-a fost în măsură să
susţină economia. Din fericire, nu s-a prăbuşit nicio bancă şi n-a fost nevoie
de fonduri publice pentru salvarea vreunei instituţii de credit, însă cazul
suspendării timp de o lună a operaţiunilor Bank of Cyprus a arătat la scară
mică vulnerabilităţile din sistemul de gestionare a unor asemenea situaţii.
Marele obiectiv anunţat de guvernatorul
Mugur Isă¬rescu în octombrie 2009 pentru actualul consiliu de administraţie era
intrarea în zona euro şi evident a fost ratat, banca centrală recunoscând cu
întârziere că orizontul 2014 nu mai era valabil. Guvernatorul continua să
creadă după un an de criză că România avea să adopte euro în actualul său
mandat. „Cred că principalul obiectiv strategic al noului CA va fi adoptarea
euro la orizontul anilor 2014-2015. Consider că, în ciuda dificultăţilor
prezentului, acest obiectiv este ambiţios, dar realizabil.“
Cinci ani mai târziu, textul este foarte
asemănător, doar ţinta s-a schimbat: „în opinia BNR obiectivul este ambiţios,
dar încă fezabil. (....). Sunt forţat să fiu optimist şi să fiu angajat în
acest obiectiv, care este extrem de am¬biţios, dar care se poate încă atinge“,
spunea luni Isărescu în Parlament. Rămâne de văzut dacă în toamna lui 2019, la
finalul celui de-al cincilea său mandat de guvernator, România va fi înlocuit
leul cu euro.
Continuarea, în ZF.
http://www.banknews.ro/stire/72070_mandatul_crizei_cum_a_navigat_bnr_în_ultimii_cinci_ani_marcaţi_de_prăbuşirea_şi_revenirea_foarte_lentă_a_economiei.html