Datele oficiale ale Autorităţii de
Supraveghere Financiară /ASF/ privind numărul de reclamaţii înregistrate în
domeniul asigurărilor stârnesc confuzie, existând diferenţe majore între datele
centralizate de ASF, datele publicate de societăţile de asigurări şi numerele de
înregistrare alocate reclamaţiilor trimise online.
Pentru 2013, cifrele vehiculate de ASF
indicau un total de circa 10.000 de reclamaţii, numărul de reclamaţii publicate
pe site-urile societăţilor de asigurare conduc la un total de 14.000, în timp
numerele alocate de sistemul informatic pentru reclamaţiile depuse online arată
un total de peste 76.000 de reclamaţii (exclusiv cele depuse în format fizic,
la registratură - n.r.), a declarat miercuri directorul general al Asociaţiei
Service-urilor Autorizate Independente /ASSAI/, Cristian Munteanu, la
conferinţa Transporter After - Sales.
Pentru reclamaţiile depuse online, sistemul
informatic alocă numere consecutive. Munteanu a prezentat în cadrul conferinţei
o reclamaţie din 18 decembrie 2013 care avea numărul de înregistrare 76.088 şi
o reclamaţie din 28 aprilie 2014 care avea alocat numărul 39.685, fapt ce
indică un număr mult mai mare de reclamaţii în domeniul asigurărilor decât cele
comunicate oficial.
Directorul Direcţiei Asigurări Obligatorii
din cadrul ASF, Mona Cucu, a declarat miercuri că numărul reclamaţiilor a
crescut an de an, majoritatea sunt pe RCA şi sunt soluţionate favorabil, în
sensul că petenţii au dreptate. Ea a precizat că în primul trimestru din 2014
ASF a înregistrat 4.692 de petiţii, din care 3.128 din partea asiguraţilor,
păgubiţilor şi service-urilor, restul fiind solicitări de informaţii şi alte
solicitări. Din cele 3.128 de reclamaţii, 287 au fost trimise din partea
service-urilor, mai puţine cu 17,4 % decât în perioada similară din 2013.
Continuarea, pe Economica.
http://www.banknews.ro/stire/72084_cifrele_publicate_de_asf_privind_numărul_de_reclamaţii_pe_piaţa_asigurărilor_stârnesc_confuzie_-_assai.html