Florin Şandor, de profesie avocat
specializat în domeniul insolvenţei şi în ultimii doi ani consilier în direcţia
juridică a BNR, a fost desemnat să ocupe funcţia de director general adjunct şi
chief workout officer al Intesa Sanpaolo, filiala locală a unuia dintre cele
mai puternice grupuri bancare din Italia.
El aşteaptă în prezent aprobarea BNR pentru
a-şi exercita noua funcţie, principala sa misiune fiind restructurarea
portofoliului de credite cu probleme. Şandor revine la Intesa, unde fusese timp
de 10 ani directorul departamentelor juridic şi afaceri generale. Va fi
singurul român din comitetul de management al Intesa după ce Ioan Mihail Anca a
părăsit în primăvară postul de prim-director general adjunct responsabil tot cu
administrarea portofoliului de credite neperformante (chief workout officer).
„în viitor ne vom baza cu prioritate tot pe
promovarea de manageri români în cadrul echipei pentru a pune în practică
obiectivele pe termen mediu şi lung ale Intesa Sanpaolo Group pe piaţa locală”,
spune Marco Capellini, directorul general al băncii, revenit pe acest post în
prima parte a acestui an.
El semnalizează prin această afirmaţie
intenţia italienilor de a rămâne pe piaţă după speculaţiile apărute în
primăvară privind o eventuală decizie strategică de retragere din România în
condiţiile în care banca nu are o masă critică de business. Intesa face
eforturi pentru a reveni pe profit, administrarea neperformantelor fiind o zonă
crucială. în T1 banca a fost la limita pragului de rentabilitate.
SURSA: ZF.
http://www.banknews.ro/stire/72285_singurul_român_din_conducerea_intesa_sanpaolo_se_va_ocupa_de_portofoliul_de_neperformante.html