Şeful constructorului aeronautic european
Airbus, Fabrice Bregier, şi-a exprimat sprijinul pentru planurile de
modernizare a popularului model A330, pentru a spori concurenţa cu Boeing, şi a
cerut autorităţilor europene să ia măsuri pentru deprecierea euro, pentru ca
exportatorii să fie mai competitivi, transmite Reuters.
Fabrice Bregier a afirmat că există
previziuni privind o cerere solidă pentru versiunea îmbunătăţită a aeronavei
A330, fiind posibil să fie vândute peste 1.000 de modele.
Posibilitatea ca Airbus să meargă mai
departe cu aşa numitul 'A330neo' creşte cu fiecare zi, deşi nu este necesar să
fie făcut un anunţ la Salonul aeronautic de la Farnborough (Londra), a explicat
şeful constructorului aeronautic european.
Airbus a prezentat planurile de
îmbunătăţire a aeronavei A330, cel mai bine vândut model al companiei, pentru a
concura cu modelul întârziat Boeing 787 Dreamliner. De asemenea, Airbus
pregăteşte lansarea modelului A350.
Fabrice Bregier a cerut ca Banca Central
Europeană să adopte măsuri pentru a deprecia euro, ajutându-i astfel pe
exportatori, afectaţi de moneda puternică.
'Ar trebui să facă ceea ce au făcut şi
japonezii anul trecut şi ceea ce fac americanii tot timpul ...Nu vorbesc de o
deprecierea masivă, ci de aproximativ 10%', a declarat şeful constructorului
aeronautic european. Acesta a adăugat că exportatorii ar fi mulţumiţi cu o rată
de schimb de 1,20-1,25 dolari pentru un euro, în timp ce în prezent rata este
de aproximativ 1,36 dolari.
Şi premierul francez Manuel Valls a afirmat
săptămâna trecută că doreşte ca Banca Centrală Europeană să achiziţioneze
active pentru a sprijini economiile din zona euro şi pentru a deprecia euro.
'Euro este supraevaluat, afectând creşterea
economiei şi evoluţia industriei', a declarat Manuel Valls, care a salutat
reducerea ratei dobânzii în iunie de către BCE, apreciind că decizia reprezintă
'un semnal puternic'.
SURSA: Economica.
http://www.banknews.ro/stire/72318_Şeful_airbus_solicită_autorităţilor_europene_să_ia_măsuri_pentru_deprecierea_euro.html