Randamentele la titlurile de stat au
continuat trendul descendent şi au ajuns în primul semestru la noi minime
istorice atât în cazul scadenţelor mai mici de un an, cât şi pentru maturităţi
de 3-15 ani.
Dacă în 2009 randamentele medii la
titlurile de stat oscilau în jurul a 10%, în prima jumătate a acestui an
certificatele de trezorerie cu scadenţa la şase luni au ajuns la randamente de
cinci ori mai mici, respectiv 2%. Pentru titlurile cu maturitatea de un an,
randamentele au coborât în primul trimestru la 2%, pentru ca la sfârşitul lunii
iunie să urce uşor, la 2,5%. în cazul obligaţiunilor cu maturitatea de
trei-cinci ani, Ministerul Finanţelor reuşeşte să se împrumute la mai puţin de
4%. Iar randamentele medii ajung la aproximativ 5% la titlurile cu scadenţa la
15 ani. Diminuarea costurilor la care se împrumută Trezoreria a venit pe fondul
scăderii inflaţiei la minime istorice, de sub 1%, al îmbunătăţirii percepţiei
de risc privind România şi al cererii în creştere pentru titlurile româneşti,
cerere susţinută în principal de investitorii străini. Volumul deţinerilor de
obligaţiuni de stat în lei şi euro ale străinilor a revenit în aprilie peste
pragul de 5 mld. euro, iar ponderea nerezidenţilor în portofoliul intern de
datorie publică a urcat la 20,3%.
Creşterea apetitului străinilor pentru
titlurile româneşti a fost influenţată şi de includerea acestora în indici
internaţionali ai băncilor JP Morgan şi Barclays privind pieţele emergente,
ceea ce a mărit vizibilitatea instrumentelor locale de datorie publică.
în timp ce pentru stat scăderea
randamentelor la titluri este o gură de oxigen, pentru bănci antrenează
scăderea câştigurilor, pe care instituţiile de credit nu le pot recupera din
creditare.
Nu doar randamentele plătite de stat s-au
diminuat în ultimii ani, ci şi sumele împrumutate.
De la începutul anului, Ministerul
Finanţelor a împrumutat de pe piaţa internă aproximativ 22 mld. lei şi 678,7
mil. euro, iar de pe pieţele internaţionale a atras 2 mld. dolari şi 1,25 mld.
euro.
SURSA: ZF.
http://www.banknews.ro/stire/72335_randamentele_la_titlurile_de_stat_au_coborât_în_primul_semestru_la_minime_istorice.html