La start pentru 20 de miliarde de euro de la UE
Data publicarii: 03-04-2007 | Finante-BanciIntreprinderile mici si mijlocii mai au la dispozitie inca trei luni sa-si pregateasca proiectele pentru obtinerea de fonduri nerambursabile din banii pe care ni-i ofera Uniunea Europeana dupa aderare, noteaza Evenimentul Zilei. Aceasta deoarece abia la sfarsitul lunii iunie Comisia Europeana va aproba doua dintre cele sapte programe operationale depuse de Romania, potrivit estimarilor directorului general al Autoritatii de Management pentru Cadrul de Sprijin Comunitar din Ministerul Finantelor, Razvan Cotovelea.
Abia dupa ce comisarii europeni vor aproba documentele trimise la Bruxelles, autoritatile de management, adica ministerele care gestioneaza folosirea fondurilor europene, vor da unda verde la acordarea finantarilor.
Toate cele sapte programe vor fi aprobate pana cel tarziu in septembrie, afirma Cotovelea. Acest lucru nu inseamna insa ca banii vor putea ajunge imediat la beneficiari. Dupa aprobarea de catre comisarii europeni, programele vor ajunge la ministerele responsabile, care, in 30-45 de zile, vor publica ghidurile cu toate informatiile necesare aplicarii pentru un proiect.
Integral in Evenimentul Zilei
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Deloitte România a asistat Grupul PIB în preluarea brokerului de asigurări STEIN Bestasig
- Studiu EY: Investițiile străine directe în Europa scad pentru prima dată de la pandemie
- Studiu: România se află pe locul 89 în clasamentul celor mai atrăgătoare țări pentru cei care vor să lucreze în străinătate
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare