Volksbank vrea sa promoveze in primele zece banci din clasamentul activelor
Data publicarii: 10-04-2007 | Finante-BanciVolksbank vrea sa urce intre primele zece banci din sistemul bancar romanesc, in clasamentul dupa active, de pe pozitia a 11-a pe care se situa la sfarsitul anului trecut, a declarat presedintele institutiei, Gerald Schreiner.
"Vrem ca in acest an sa intram in primele zece pozitii ale clasamentului bancar dupa active, iar in urmatorii trei ani vrem sa fim printre primele opt banci", a spus Schreiner. Presedintele Volksbank a adaugat ca se asteapta ca banca sa urce pe locul cinci in urmatorii cinci-zece ani.
La sfarsitul anului trecut, Volksbank detinea active de 4,66 miliarde lei (1,38 miliarde euro) dupa cumm arata datele bancii centrale, iar creditele acordate erau in valoare de 800 milioane euro. Portofoliul creditelor acordate de Volksbank s-ar putea dubla pana la sfarsitul acestui an, daca extinderea retelei bancii va decurge conform planurilor conducerii, a spus presedintele Volksbank.
Schreiner a estimat ca Volksbank a transferat in 2006 catre banca mama credite in valoare de 150-200 milioane euro. "In primul trimestru din acest an nu am mai externalizat credite dar urmeaza sa o facem in urmatoarele luni cand vom transfera catre banca mama credite mari in valoare toatla de aproximativ 100 milioane euro", a mai spus presedintele bancii.
Actionarul majoritar al bancii, Volksbank International, a majorat capitalul subsidiarei sale din Romania cu 336 milioane lei (echivalentul a 100 milioane euro) pana la 862,71 milioane lei la sfarsitul lunii martie. Capitalul social a fost majorat cu 112 milioane lei (circa 33,3 milioane euro), de la 229,1 la 341,1 milioane lei (circa 101,5 milioane euro).
"Am inclus in buget majorarea capitalului social inca de anul trecut cand banca centrala impunea limita de 300% din capital a creditelor acordate, dar am hotarat sa continuam majorarea capitalului chiar daca Banca Nationala a Romaniei a eliminat restrictiile privind creditarea. Am facut acest lucru, pe de o parte, pentru ca pentru capital nu trebuie sa platesti rezerve minime obligatorii bancii centrale, ceea ce ne ajuta sa crestem profitabilitatea bancii si sa ne continuam strategia de preturi agresiva pentru extinderea creditarii", a explicat Schreiner.
Initial, Volksbank vizase o crestere a volumului de credite acordate cu 600 milioane euro, de la 800 milioane euro la 1,4 miliarde euro, dar evolutiile din ultima vreme au determinat conducerea bancii sa isi modifice asteptarile, asa incat conducerea bancii spera sa isi dubleze volumul de credite acordate la 1,6 miliarde euro in acest an.
Volksbank urmeaza sa isi creasca numarul de unitati la 130 unitati proprii si 100 in franciza pana la sfarsitul lui 2007, de la 80 de unitati proprii si 50 de francize cate avea la finalul anului trecut. "In prezent avem 93 unitati prorpii si vrem ca pana la sfarsitul lunii aprilie sa deschidem inca sapte unitati, dintre care cinci in Cluj", a mai spus Schreiner.
Veniturile din francize au avut o crestere neta de 7-10% in 2006, iar pentru acest an presedintele bancii estimeaza o crestere cu circa 10-15% fata de anul precedent.
Raportul cost/venit a avut un nivel relativ ridicat de aproape 60% in 2006, din cauza investitiilor efectuate de Volksbank cu extinderea retelei sale de unitati. Schreiner a mentionat ca se asteapta ca pana la sfarsitul lui 2007 acest raport sa scada la 55%, pe masura ce unitatile nou deschise vor incepe sa aduca venituri.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale