Romanii se pot inscrie in programul ''Rabla'' incepand de joi
Data publicarii: 17-04-2007 | AutoAdministratia Fondului pentru Mediu (AFM) si producatorii, importatorii si distribuitorii de masini implicati in programul "Rabla" vor semna contractele pana miercuri seara, pentru ca cetatenii sa se poata inscrie in program incepand de joi, a declarat, marti, presedintele AFM, Mihai Toti. "Pana astazi (marti - n.r.), la ora 12.00, s-au incheiat deja 18 contracte si, pana diseara, speram sa avem 40 de contracte semnate. De asemenea, pana maine seara (miercuri - n.r.), noi estimam ca vom semna contractele cu toti cei acceptati in program, astfel incat, incepand de joi, cetatenii sa poata incepe demersurile de inscriere in program", a precizat presedintele AFM, Mihai Toti.
Acesta a precizat ca, in cursul dupa-amiezii de marti, va avea o intalnire cu reprezentantii celor 56 de firme producatoare, importatoare si distribuitoare de masini, acceptate in programul "Rabla", in cadrul careia acestia vor afla toate detaliile si prevederile legale privind participarea in acest program.
La randul sau, ministrul mediului si dezvoltarii durabile, Attila Korodi, a precizat ca masura potrivit careia Programul privind stimularea innoirii parcului national auto demareaza mai devreme fata de calendarul stabilit initial (25 aprilie) a fost determinata de timpul mai lung pe care il implica obtinerea creditelor bancare. "Majoritatea celor care apeleaza la acest program pentru a-si inlocui masina veche cu una noua contracteaza credite bancare si de aceea am demarat programul mai devreme", a mai spus ministrul.
Comitetul Director al Administratiei Fondului de Mediu (AFM) a analizat dosarele depuse de producatori si i-a avizat, la sfarsitul saptamanii trecute, pe cei care indeplineau conditiile, distribuind cele 16.500 de locuri intre 58 de companii acceptate in program. Astfel, Dacia, Daewoo, marcile importate de Porsche Romania si Renault - Nissan au primit fiecare cate 1.907 locuri in programul de reinnoire a parcului auto, in timp ce alte marci, Opel, Chevrolet, Fiat si Ford au primit fiecare peste 1.000 de locuri in programul care va incepe saptamana viitoare si se va incheia pe 12 decembrie.
Suma alocata pentru fiecare solicitant in parte s-a stabilit prin aplicarea unui coeficient de proportionalitate obtinut din raportul dintre suma alocata si suma totala solicitata (conform art 4 din Ordinul 430/2007). Programul se desfasoara in limita sumei de 49,5 milioane lei, dar spre deosebire de anul trecut, are trei etape, si nu doua. Astfel, prima etapa se va incheia la 31 august, a doua pe 12 noiembrie, iar a treia la 12 decembrie. AFM a publicat si o lista cu 142 de firme autorizate sa desfasoare activitati de colectare si tratare a vehiculelor scoase din uz prin program.
De acest program pot beneficia persoanele fizice, proprietari sau mostenitori ai unui autoturism functional inmatriculat in Romania a carui vechime depaseste 12 ani. Masina veche urmeaza sa fie radiata, iar in baza certificatelor de distrugere a autoturismului si de radiere proprietarul primeste o suma de casare in valoare de 3.000 de lei, care va fi virata in contul de trezorerie al producatorului validat la care acesta este inscris pentru achizitionarea unei masini noi.
Actele cu care proprietarul trebuie sa se prezinte la producatorul auto sunt copiile legalizate ale buletinului sau cartii de identitate, certificatului de inmatriculare al autoturismului uzat, certificatului de distrugere al acestuia si originalul certificatului de radiere. De asemenea, este necesara nota de acceptare a producatorului. In cazul in care masina a facut obiectul unei mosteniri, dosarul trebuie sa cuprinda si o copie legalizata a certificatului de mostenitor.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale