Cum sa-ti reclami patronul
Data publicarii: 20-04-2007 | HR/CariereLa Inspectia Muncii sau inspectoratul teritorial de munca se pot reclama incalcari ale prevederilor legale din domeniul relatiilor de munca. Aspectele care pot fi reclamate sunt munca "la negru", fara forme legale, nerespectarea regimului de munca al minorilor, nerespectarea prevederilor privind munca suplimentara, sarbatorile legale, repausul saptamanal, negarantarea in plata a salariului de baza minim brut pe tara, refuzul eliberarii cartii de munca pentru verificarea datelor inscrise, a unor documente care atesta vechimea in munca, includerea in contractul individual de munca a unor clauze ilegale etc.
Reclamatiile beneficiaza de confidentialitate, inspectorii nedezvaluind conducatorului unitatii controlate motivul controlului. Interdictia contactului dintre petitionar si inspectorul care va efectua controlul reprezinta o garantie a impartialitatii actiunii de control in raport cu partile raportului de munca. Situatia poate deveni neplacuta atunci cand actiunea de control se declanseaza dupa amenintari adresate de salariat angajatorului sau cand survine pe fondul unui conflict deschis intre cele doua parti. Solutionarea conflictelor de munca ce au caracter individual nu presupune o procedura prealabila a sesizarii Inspectiei Muncii, asa cum este cea din cadrul conflictelor colective sau a contenciosului administrativ. I.M. nu dispune de prerogative jurisdictionale sau de arbitraj, care s-ar impune pentru rezolvarea acestor situatii cand salariatul si patronul ajung la un dezacord.
Formularul pentru sesizare se poate completa si trimite prin e-mail sau prin posta la Inspectia Muncii sau inspectoratul teritorial de munca. Informatii suplimentare se obtin la http://www.inspectiamuncii.ro/ghid.
Sesizarea trebuie sa contina numele complet al reclamantului, codul numeric personal, adresa exacta, date de identificare ale angajatorului si sa aiba precizari clare, cu un scris lizibil.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5,2788 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie