Asitrans a lansat polita de asigurare Casco pentru o zi
Data publicarii: 25-04-2007 | AutoCompania de asigurari Asitrans a lansat polita "Daily Casco", care poate fi incheiata pe perioade determinate, de la o zi pana la intreg anul, pentru suma fixa de un euro pe zi, iar produsul va fi adresat persoanelor "grabite si de buna credinta", au declarat miercuri reprezentantii firmei.
Limita de despagubire este de 500 euro in primele sapte zile calendaristice si de 5.000 euro in perioada urmatoare celor sapte zile. Diferenta mare dintre cele doua sume ce pot fi despagubite este explicata in principal prin protejarea impotriva fraudelor. "Am simtit nevoia de a ne proteja impotriva fraudelor. In plus, diferenta mai are si scopul de a descuraja abuzurile", au explicat reprezentatii Asitrans.
Produsul a fost descris de directorul general al Asitrans, Bogdan Stan, drept unul "inedit, unic in Romania, adresat clientilor grabiti si de buna credinta". Este o asigurare "la minut", deoarece nu se incheie o cerere chestionar si polita poate fi incheiata foarte repede. Stan a precizat ca nu se doreste destabilizarea tendintei pietei prin acest produs, ci doar oferirea unei alternative sub forma unei asa-numite "asigurari de hypermarket".
"Am observat oportunitatea unei nise printre clientii Casco, cei cu venit mediu, care nu utilizeaza automobilul constant", a declarat directorul comercial Asitrans, Dan Stancu. Produsul poate fi cumparat pe anumite perioade, indiferent de valoarea masinii si este o asigurare de prim risc.
Riscurile acoperite de polita nou-lansata sunt cele privind avarierea autoturismelor ca urmare a unor accidente de circulatie, derapari sau rasturnari. Reprezentantii Asitrans au precizat ca polita este precum un produs Casco tipic, din punct de vedere al riscurilor acoperite, insa nu acopera furturile. Polita de asigurare este valabila doar pe teritoriul Romaniei si poate fi valabila si in afara tarii, daca este insotita de asigurarea de raspundere civila auto (RCA).
Cifra de afaceri a societatii Asitrans Asigurari a crescut de peste doua ori anul trecut fata de 2005 pana la 53,5 milioane lei, pe seama avansului cu 140% a primelor brute subscrise, a informat, miercuri, compania. Volumul primelor brute subscrise de compania de asigurari a ajuns in 2006 la 66,4 milioane lei, iar activele companiei au atins 51,6 milioane lei.
Asitrans detine si o companie de leasing, dupa ce a achizitionat, in august 2006, pachetul majoritar al societatii UNTRR Leasing, care a devenit, in urma tranzactiei, Asitrans Leasing. Conducera companiei a anuntat anul trecut ca va investi 200.000 euro pentru dezvoltarea de afaceri in Ungaria si Bulgaria, dupa 1 ianuarie 2007.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Opinie Reff & Asociatii: Modificari relevante pentru 2026 in privinta controalelor fiscale, cu accent pe analiza de risc
- Aproximativ 8 din 10 romani sunt mai atenti la pret in acest an cand fac cumparaturi online iar aproape 58% spun ca vor renunta la produse non-esentiale
- Controversa fiscala: au dreptul companiile sa scuteasca de impozit profitul reinvestit in active finantate din fonduri nerambursabile sau nu?
- Robert Anghel preia rolul de CEO al Salt Bank
- Colliers: Oferta de locuinte noi a scazut la minimul ultimilor opt ani, dar cererea ramane peste nivelul pre-pandemie
- Grupul Allianz raporteaza profit operational record de 17,4 miliarde de euro in 2025
- Cushman & Wakefield Echinox: Centrele comerciale din afara Bucurestiului, cea mai atractiva clasa de active imobiliare in 2025
- Colliers: Industria hoteliera din Romania a atins un nou maxim anul trecut, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele trei decenii, dar provocarile au crescut in 2025, intr-o piata mai eterogena
- Romania: o tara in schimbare, cu peste 3 milioane de emigranti temporari in ultimii aproape 20 de ani si o crestere a imigratiei care redefineste piata muncii
- Fondul ETF BET Patria - Tradeville a depasit pragul de 1 miliard de lei in active
- Anytime isi consolideaza prezenta online in Romania prin lansarea pe PretulMeu.ro
- Paval Holding intra in negocieri exclusive pentru preluarea operatiunilor Carrefour din Romania
- #SigurantaOnline: Cinci greseli online care te pot costa. Le faci fara sa-ti dai seama
- Comertul international al Romaniei in 2025: impactul cursului valutar asupra importatorilor si exportatorilor
- Taxa logistica pentru coletele extracomunitare livrate in ianuarie trebuie declarata si livrata la ANAF pana la 25 februarie