Citibank Romania: crestere a profitului net cu 141% in 2006
Data publicarii: 03-05-2007 | Finante-BanciCitibank Romania a anuntat astazi o crestere de 141% a profitului net in 2006, la 59 milioane de RON, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Veniturile nete din dobanzi si comisioane bancare au fost mai mari cu 34% comparativ cu 2005, atingand suma de 137 milioane RON, in timp ce profitul net din operatiuni financiare a fost de 28 milioane de RON, inregistrand o crestere de 48 % fata de anul trecut. Aceasta evolutie a fost determinata in special de cresterea volumului de credite, precum si de lansarea unor noi produse pe piata, precum optiunile, produse noi de management al lichiditatilor, produse de trezorerie, solutii de finantare pentru mari companii, etc.
"Sunt multumit de rezultate si de modul in care acestea reconfirma performanta Citi si strategia noastra de a ne concentra in primul rand pe client si nevoile financiare ale acestuia. Estimam in continuare un mare potential de crestere in ce priveste segmentul marilor corporatii si IMM-urilor, precum si dezvoltarea diviziei de finantari persoane fizice, CitiFinancial. De asemenea, ne asteptam sa continuam sa jucam un rol major pe piata romaneasca de capital", a declarat Shahmir Khaliq, Citi Country Officer.
Repere financiare
La 31 decembrie 2006, totalul activelor Citibank Romania a fost de 2.412 milioane RON, cu 4,30% mai mic decat in 2005, datorita schimbarii focusului dinspre tranzactii cu valori mobiliare spre acordarea de credite, conform strategiei Citi de a se concentra tot mai mult pe deservirea clientului. Anul trecut, portofoliul de credite a inregistrat o crestere de 41% comparativ cu 2005, atingand 1.085 milioane de RON, adica 45% din total active. Volumul de credite pentru corporatii a fost de 750 milioane RON - cu 28,86% mai mare decat in 2005. Volumul de credite IMM a fost de 113 milioane RON - avand o crestere de aproximativ 60% in comparatie cu 2005. CitiFinancial, divizia Citibank destinata finantarii persoanelor fizice, si-a dublat portofoliul de credite atingand suma de 223 milioane RON.
La finalul anului 2006, totalul depozitelor atrase a fost de 2.091 milioane RON, din care 77% erau depozite atrase de la clienti. Fondurile proprii au crescut cu 22%, atingand 320 milioane RON.
Atat rentabilitatea activelor (ROA), cat si rentabilitatea capitalului propriu (ROE) au inregistrat cresteri. ROA a ajuns la 2,29% (de la 0,99% in 2005) si ROE a crescut la 19,19% de la 9,68% in 2005. Nivelul provizioanelor nete a crescut si el datorita largirii semnificative a portofoliului de clienti pe parcursul anului trecut - rata calculata drept provizioane nete in total portofoliu credite a fost de 0,77% de la 0,34%, in 2005.
La 31 decembrie 2006, Citibank Romania avea 471 angajati si 39 de unitati dintre care 8 sucursale de corporate banking si 31 agentii CitiFinancial, la care se adauga si 31 de centre de vanzari directe ale produselor CitiFinancial. La finalul anului trecut, banca deservea 51.343 clienti (50.272 persoane fizice, 571 IMM-uri, 500 clienti corporate).
Anul trecut, Citi a aranjat prima sindicalizare in moneda locala acordata sectorului privat din Romania. De asemenea, Citi a aranjat sindicalizarea unui imprumut de 100 milioane euro pentru A&D Pharma si a unei facilitati de 45 milioane euro pentru Luxten. In 2006, Citi a intermediat obligatiunile corporatiste in RON cu cea mai mare maturitate oferita pe piata din Romania.
In paralel, Citibank Romania a investit semnificativ in dezvoltarea diviziei sale dedicate finantarii persoanelor fizice. Anul trecut, CitiFinancial si-a triplat reteaua de agentii, oferind acoperire nationala. In 2006, CitiFinancial a lansat 20 de noi agentii, localizate in Bucuresti (2), Pitesti, Craiova, Constanta (a doua agentie), Bacau, Braila, Galati (a doua agentie), Brasov (a doua agentie), Arad, Oradea, Timisoara, Iasi, Buzau, Targu Mures, Sibiu, Piatra Neamt, Cluj (a doua agentie), Ramnicu Valcea si Drobeta Turnu Severin, si 5 centre de vanzari directe in Targoviste, Ploiesti, Targu Jiu, Iasi si Slobozia. Echipa mobila de vanzari a CitiFinancial a crescut de la 300 la 500 de persoane, fiind cea mai mare de pe piata bancara romaneasca. Numarul de conturi este cu 72% mai mare si portofoliul de credite a crescut cu 95%.
"Rezultatele CitiFinancial demonstreaza succesul conceptelor noastre de retail definite de convenienta, accesibilitatea si flexibilitate. Anul trecut ne-am concentrat pe dezvoltarea retelei de distributie. Agentiile CitiFinancial le asigura clientilor posibilitatea de a primi imprumutul in aceeasi zi cu depunerea cererii. Iar centrele de vanzari directe ofera consiliere financiara si asistenta in completarea formularelor. Aceste servicii sunt furnizate atat in centrele de vanzari directe CitiFinancial, cat si la o alta locatie preferata de client - fie ca este birou sau acasa la acesta", declara John Hays, CitiFinancial Country Business Manager. "In acest an, CitiFinancial se va concentra atat pe extinderea in continuare a retelei, cat si pe utilizarea oportunitatilor de dezvoltare oferite de relaxarea mediului legislativ si de aderarea Romaniei la UE".
Redactia BankNews.ro
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale