Avocatii critica impozitele strecurate in normele Codului Fiscal
Data publicarii: 29-05-2007 | Finante-BanciPartajul si schimbul imobiliar nu reprezinta un transfer de proprietate, prin urmare aceste doua operatiuni nu ar trebui impozitate, sustin avocatii care contesta astfel impozitarea, de la 1 ianuarie 2007, a celor doua operatiuni, noteaza Adevarul. Potrivit articolului 151, alineatul i), din Normele de aplicare ale Codului Fiscal, "actul de partaj voluntar sau judiciar si actul de schimb sunt supuse impozitarii". Cotele de impozit sunt, potrivit legislatiei, identice ca in cazul celor aplicate veniturilor obtinute din instrainarea bunurilor imobile.
"Textul a fost introdus pentru a impozita in mod dublu un transfer de proprietate care a fost deja facut. In urma partajului nu sunt obtinute, ca regula, drepturi noi, in patrimoniul fostilor coproprietari. Dimpotriva, acestia detin calitatea de proprietar inca de la dobandirea dreptului de proprietate in comun", considera Dan Mihai, avocat-partener la firma de consultanta Ensight.
In aceste conditii se poate considera astfel drept ilegala si maniera legislativa prin care a fost introdus impozitul, respectiv prin Normele de aplicare ale Codului Fiscal, act normativ cu rang inferior in fata Codului Fiscal, si nu prin Codul Fiscal.
In replica, notari si specialisti din Ministerul Finantelor si ANAF spun ca nu este vorba despre o dubla impunere, iar introducerea impozitului este legala, intrucat partajul este considerat un transfer de proprietate.
Prin normele de aplicare a Codului Fiscal, act normativ ce a intrat in vigoare la inceputul acestui an, partajul si schimbul imobiliar au fost incluse in categoria operatiunilor ce se supun impozitarii. Taxarea este similara celei aplicata in cazul vanzarii bunurilor, intrucat finantistii au definit partajul si schimbul imobiliar ca un transfer de proprietate.
Integral in Adevarul
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Opinie Deloitte: Conformarea la noile reguli de combatere a spalarii banilor - termene limita, pasi necesari si noi entitati vizate
- Titlurile de stat Fidelis revin în mai: randamente de 7,5% în lei și 6,25% în euro, sub nivelurile anterioare
- Instabilitatea politica zguduie pietele: leul pierde teren, iar riscurile pentru companii se amplifica
- Update 3: Curs record anuntat de BNR: euro depaseste 5,26 lei
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta
- Cheltuielile auto, din rutina contabila in zona de risc fiscal: de ce a devenit deductibilitatea fiscala o prioritate pentru ANAF
- Polarizare pe piata birourilor: 87% dintre companiile mari isi mentin suprafatele de birouri, in timp ce firmele mici se extind
- Studiu Deloitte Romania despre piata locala de arta: pictura contemporana domina optiunile de achizitie
- Piata logistica intra intr-o faza de ajustare dupa anul record 2025, pe fondul incertitudinilor interne si externe. Perspectivele pe termen lung raman solide
- EY lanseaza inteligenta artificiala autonoma la nivelul intregii organizatii
- Bank of America depaseste asteptarile in T1: profit in crestere cu 17% si venituri peste estimari
- Inflatia revine pe crestere in martie: urca la 9,9%, pe fondul scumpirilor generalizate
- Schneider Electric a testat modelul AI agentic NVIDIA Nemotron pentru managementul alarmelor
- Oboseala schimbarii loveste angajatii: companiile cauta echilibrul intre viteza, AI si capital uman
- Aderarea Romaniei la OCDE: pas strategic major cu impact asupra investitiilor si costurilor de finantare