Comunitatea bancara a prezentat BNR propunerile in privinta normelor

Data publicarii: 30-05-2007 | Finante-Banci

Conducerea Asociatiei Romane a Bancilor (ARB) a prezentat marti propunerile comunitatii bancare privind validarea normelor de creditare catre Banca Nationala a Romaniei (BNR), urmand ca aceasta sa le analizeze si sa ofere un raspuns, a declarat presedintele ARB, Radu Gratian Ghetea. "In sedinta de astazi am prezentat propunerile comunitatii bancare catre BNR, urmand ca aceasta sa le analizeze si sa ne ofere un raspuns in acest sens", a spus Ghetea, fara a da detalii cu privire la propunerile avansate.

Conducerea ARB s-a intalnit marti cu prim viceguvernatorul BNR Florin Georgescu pentru a discuta propunerile comune privind accelerarea aprobarii normelor interne de creditare ale bancilor.

Secretarul general al ARB, Radu Negrea, a precizat ca BNR urmeaza sa ofere un raspuns privind propunerile inaintate de comunitatea bancara referitoare la normele de creditare in doua-trei zile.

"Am prezentat punctele noastre de vedere cu privire la o abordare mai flexibila a verificarii si acceptarii normelor de creditare de catre banca centrala", a precizat Negrea. El a mai spus ca au existat mai multe puncte de vedere din partea comunitatii bancare, printre care si unul potrivit caruia normele de creditare ar trebui sa fie uniforme. Acesta contravine insa reglementarilor BNR, considera Negrea.

Vineri, membrii ARB s-au intalnit intr-o sedinta pentru a analiza o eventuala pozitie comuna. Presedintele Raiffeisen Bank Romania, Steven van Groningen, si-a declarat intentia de a propune ca bancile sa formuleze un punct de vedere comun in fata BNR. "Vrem sa insistam asupra unui tratament egal al bancilor, iar in cazul unui tratament inegal, acesta trebuie bine justificat", a spus van Groningen.

Tot vineri, banca centrala a validat normele interne de creditare ale celei de-a doua banci de pe piata romaneasca, BRD - Groupe Societe Generale.

Van Groningen, care detine si functia de vicepresedinte al ARB, a spus ca nu este normal ca bancile sa nu aiba nici o idee asupra termenului de validare a normelor interne de creditare. "Nici o banca nu are vreo idee clara despre cand va avea normele validate, ceea ce este destul de grav. Un supraveghetor al pietei trebuie sa aiba motive foarte clare pentru a limita activitatea unei banci fata de a celorlalte", a precizat Van Groningen.

Banca centrala doreste sa limiteze pentru intreg sistemul bancar la un nivel de 65% gradul de indatorare al clientilor, dupa modelul Alpha Bank, ceea ce explica nervozitatea bancherilor care cer grabirea aprobarii normelor de creditare, au declarat surse din sistemul bancar.

Potrivit surselor citate, banca centrala cere bancilor sa calculeze un grad de indatorare maxim de 65% din totalul veniturilor nete ale solicitantului, asta dupa ce a scazut valoarea asa numitului cos zilnic, de aproximativ 250 lei. Astfel, clientii cu venituri apropiate de salariul mediu sau sub acesta au acces la imprumuturi in limita unui rate de credit sub 50%.  Luand in calcul venituri la nivelul salariului mediu, care este in jur de 1.000 lei pe luna, venitul net este de 750 lei, dupa ce scad cheltuielile de subzistenta. Daca i se aplica o rata de 65% acestui venit net, clientii au de fapt acces la o rata de credit de 50% din castigul total brut, spune sursa citata.

In plus, banca centrala a cerut bancilor sa prezinte norme calibrate in functie de tipul de creditare si sa descrie produsele financiare oferite, ceea ce a facut ca multe banci sa refaca dosarul pentru aprobarea normelor de creditare, a declarat directorul adjunct al Bancii Transilvania, Ionut Patrahau.

"Ne-au spus ca nu vor o singura norma pentru toate produsele, ci o norma pentru cele de consum si una pentru cele ipotecare/imobiliare si la fiecare dintre ele sa descriem toate produsele aferente", a explicat Patrahau.

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat la o conferinta din 17 mai ca banca centrala este angajata ferm pentru a mentine o competitie directa, directia de reglementare va avea un dialog activ cu Asociatia Romana a Bancilor si cu fiecare banca, insa prudentialitatea nu se negociaza. "Reafirm angajamentul total al bancii centrale pentru o concurenta directa in piata bancara", a spus Isarescu.

Referindu-se la chestiunea normelor interne de creditare ale bancilor, care trebuie aprobate de banca centrala, guvernatorul a mentionat ca a solicitat directiei de reglementare din BNR sa aiba un dialog activ cu ARB si cu bancile, dar a spus ca acesta nu va fi echivalent cu o negociere.

"Nu este insa vorba de o negociere. Ce sa negociem? Prudenta bancara?" s-a intrebat retoric Isarescu. Guvernatorul a reamintit ca rolul bancii centrale este acela de a asigura prudentialitatea bancara, regulile acesteia, pentru mentinerea stabilitatii financiare a sistemului.

Guvernatorul a criticat "mediatizarea incorecta" a normelor bancare, in sensul ca se vorbeste de relaxarea creditarii, cand de fapt poate fi vorba chiar de efecte ascunse, mai constrangatoare, cu aparenta unei asa numite relaxari.

Pana in prezent, BNR a validat normele interne a doar doua banci comerciale: Alpha Bank Romania si BRD - Groupe Societe Generale.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: