Mugur Isarescu, cetatean de onoare al Sibiului
Data publicarii: 01-06-2007 | Finante-BanciConsiliul Local al orasului Sibiu a votat in unanimitate, in cadrul sedintei de joi, in favoarea propunerii unui grup de consilieri PD, PSD si din partea Forumului Democrat al Germanilor, de a acorda titlul de cetatean de onoare guvernatorului BNR, Mugur Isarescu. Consilierii initiatori si-au fundamentat propunerea aratand ca guvernatorul BNR "a avut o contributie deosebita in dezvoltarea universitatii sibiene prin importante donatii de carti". De asemenea, consilierii au apreciat implicarea lui Mugur Isarescu in dezvoltarea zonei turistice, Paltinis.
Tot in cadrul sedintei au mai fost votate, tot in unanimitate, alte doua propuneri de cetateni de onoare. Astfel, maestrul Petre Sbarcea, prim-dirijor al Filarmonicii de Stat din Sibiu va fi onorat la implinirea varstei de 75 de an, cu acest titlu.
Un alt titlu de cetatean de onoare va fi acordat lui Hans Christian Habermann, presedintele Fundatiei Sasesti Transilvania, ce are ca scop mentinerea si renovarea cetatilor din Transilvania. Acesta a fost apreciat de consilierii locali si pentru implicarea financiara, Habermann sustinand mai multe evenimente culturale derulate in capitala culturala europeana.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025
- Piata de birouri din Bucuresti a crescut in primul trimestru din 2026, dar ramane sub nivelurile pre-pandemie
- Economia Romaniei ramane in recesiune tehnica
- Opinie Deloitte: Conformarea la noile reguli de combatere a spalarii banilor - termene limita, pasi necesari si noi entitati vizate
- Titlurile de stat Fidelis revin în mai: randamente de 7,5% în lei și 6,25% în euro, sub nivelurile anterioare
- Instabilitatea politica zguduie pietele: leul pierde teren, iar riscurile pentru companii se amplifica
- Update 3: Curs record anuntat de BNR: euro depaseste 5,26 lei
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta
- Cheltuielile auto, din rutina contabila in zona de risc fiscal: de ce a devenit deductibilitatea fiscala o prioritate pentru ANAF
- Polarizare pe piata birourilor: 87% dintre companiile mari isi mentin suprafatele de birouri, in timp ce firmele mici se extind
- Studiu Deloitte Romania despre piata locala de arta: pictura contemporana domina optiunile de achizitie
- Piata logistica intra intr-o faza de ajustare dupa anul record 2025, pe fondul incertitudinilor interne si externe. Perspectivele pe termen lung raman solide