De unde luam credit pentru achizitionarea unui autoturism
Data publicarii: 14-06-2007 | Finante-BanciCum piata auto creste foarte rapid iar numarul amatorilor de credite pentru o masina noua urca luna de luna, incercam sa le oferim o mana de ajutor. Acesta se materializeaza intr-o analiza al carui scop este gasirea celei mai rentabile metode de finantare in cazul achizitionarii unui automobil nou, cu un avans de 50%, noteaza Curentul.
Am ales un model Renault, nici prea ieftin nici prea scump si am calculat ce se intampla daca am accepta finantare de la dealer, si respectiv daca am accesa un credit pentru nevoi personale sau unul special auto. Pretul modelului ales, cu motorizare 1,4 16V, cu 100 CP si o dotare standard, ajunge la 12.059 euro. Am considerat ca avem deja un avans de 50% iar pe cale de consecinta imprumutul necesar ar fi de 6.030 euro. De asemenea, consideram ca veniturile familiei ne permit sa accedem la o finantare pe cinci ani.
Ofertele speciale auto, cele mai bune
Astfel, cu o rambursare in cinci ani, prin intermediul finantarii primite din partea companiei companiei (asigurata de o institutie financaira nebancara inregistrata la BNR), rata lunara este de 128 euro, iar suma totala de rambursat este de 7.680 euro.
In cazul bancilor, daca dorim sa avem libertate totala de optiune si accesam un credit pentru nevoi personale, cea mai buna varianta este oferita de Unicredit Tiriac Bank, cu o rata lunara de aproximativ 131 euro si o suma totala de rambursat de 7.725 euro. Exista practic ofertele a 14 banci contorizate de portalul financiar finzoom.ro, care acopera cerintele noastre. In consecinta, creditul pentru nevoi personale este mai putin util pentru achizitionarea unei astfel de masini noi, decat varianta prezentata de companie, atat in ceea ce priveste rata lunara cat si cat si in cazul sumei totale de rambursat.
Nu la fel stau lucrurile comparand varianta de finantare a companiei cu aceea a creditelor auto. Dintre cele doua variante aflate la extremitatile clasamentului, cea mai atractiva pare a fi cea a Casei de Economi si Consemnatiuni (CEC), cu o suma de rambursat de 7.375 euro si o rata lunara de circa 122 euro. La capatul celalalt al clasamentului, se afla Banca Romana pentru Dezvoltare (BRD) cu o suma de 8.630 euro de rambursat si o rata lunara de aproximativ 143 euro.
Integral in Curentul
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene