Cel mai bogat om din lume, un mexican
Data publicarii: 03-07-2007 | InternationalMagnatul mexican Carlos Slim Helu a devenit cel mai bogat om din lume, cu o avere estimata la 67,8 miliarde dolari, depasindu-l pe fondatorul Microsoft, Bill Gates, conform unui respectat grup de analize financiare din Mexic, relateaza Reuters. O apreciere cu 27% a actiunilor grupului America Movil, cel mai mare operator de telefonie mobila din America Latina, controlat de Slim Helu, din martie pana in iunie, a urcat averea acestuia cu 8,6 miliarde dolari peste aceea a lui Bill Gates, a declarat fondatorul Sentido Comun, o respectata publicatie financiara mexicana, Eduardo Garcia.
Garcia a estimat ca momentan averea lui Bill Gates se ridica la 59,2 miliarde dolari.
Publicatia Forbes raportase in aprilie ca Slim l-a depasit pe miliardarul Warren Buffet pentru a ocupa pozitia a doua a clasamentului mondial al averilor, fiind insa in urma lui Bill Gates.
Forbes a luat aceasta decizie dupa ce holdingul Carso si operatorul de telefonie fixa Telmex au inregistrat castiguri substantiale intr-o perioada in care actiunile Berkshire Hathaway Inc. s-au depreciat.
In urma cu trei luni Garcia s-a aflat pe pozitii contrare cu grupul Forbes, calculand averea lui Slim Helu ca fiind mai mare decat cea a lui Gates, insa numai cu putin. Momentan Garcia este de parere ca nu mai exista nicio indoiala privind nivelul averilor detinute de cei doi.
Forbes nu a putut fi contactat pentru a comenta aceasta informatie.
Garcia, care foloseste metodologia Forbes pentru a calcula averea miliardarilor americani, a declarat ca aprecierea cu 5,7% a actiunilor Microsoft in al doilea trimestru nu se compara cu cresterea substantiala a titlurilor companiilor detinute de Slim.
Actiunile Telmex s-au apreciat cu 11% in al doilea trimestru al 2007 in timp ce cele ale bancii Inbursa, detinuta tot de Slim Helu, s-au apreciat cu 20%.
Sentido Comun estimeaza ca averea lui Slim Helu si a familiei sale reprezinta aproximativ 8% din produsul intern brut al Mexicului.
Pentru ca averea lui Gates sa se ridice la 8% din PIB-ul Statelor Unite, aceasta ar trebuie sa totalizeze peste 1,3 mii de miliarde dolari, de 17 ori mai mult decat cat detine momentan Gates, conform Sentido Comun.
Slim si purtatorul sau de cuvant, Arturo Elias Ayub, nu au putut fi contactati pentru a comenta aceasta informatie.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene