Seful mediului din UE vrea sa impuna un pret pentru apa
Data publicarii: 19-07-2007 | EconomieApa, care devine o marfa rara, ar trebui sa aiba un statut similar celui al resurselor energetice, cum ar fi petrolul, gazele naturale si energia electrica, a spus miercuri comisarul european pentru mediu, Stavros Dimas, potrivit Reuters. "Cat costa o picatura de apa?", a fost intrebarea pusa de catre seful Uniunii Europene pe probleme de mediu, care intentioneaza sa puna un pret pe apa, in cadrul strategiei de pregatire pentru posibile situatii de seceta, generate de schimbarea climatica.
Dimas a spus ca vrea sa "conduca Uniunea Europeana inspre o economie eficienta din punctul de vedere al consumului si al economisirii de apa", prin invocarea unui principiu de "plati la utilizator" pana in 2010.
"Principiul platii la utilizator trebuie sa devina regula, indiferent daca apa provine de la un robinet, dintr-un rau sau din rezervele de apa freatica. Prin urmare programele obligatorii de masuratori sunt esentiale", se spune in schita documentului citat de Reuters.
Statisticile Uniunii Europene arata ca in ultimii 30 de ani cazurile de seceta au devenit mai numeroase si mai intense, iar costul lor pentru UE se ridica la cel putin 100 miliarde euro (138 miliarde dolari) in aceasta perioada.
Seceta din 2003 a afectat peste 100 milioane de oameni si aproximativ o treime din terenul agricol al Uniunii Europene si a costat aproximativ 8,7 miliarde euro.
"Accesul la apa in cantitati suficiente este fundamental pentru vietile zilnice ale oamenilor si pentru multe activitati economice. Impactul major al raritatii resurselor acvatice si al secetelor ne asteptam sa fie inrautatit de modificarile climatice", a spus Dimas.
Aproximativ 20% din apa folosita este irosita in fiecare an in Uniunea Europeana, iar acest procent s-ar putea dubla in urmatorii ani, potrivit Comisiei Europene.
Schita prezentata miercuri sustine ideea impunerii unui pret pentru apa si estimeaza ca o astfel de decizie ar fi benefica economiei UE. Sistemul de fixare a preturilor prevede stimulente pentru consumatorii si afacerile care economisesc apa.
Unele dintre propuneri includ instalarea de dispozitive de economisire a apei pe robinete, dusuri si toalete, proiectarea si constructia imobilelor astfel incat acestea sa fie economice din punctul de vedere al consumului de apa, amenzi pentru scurgeri excesive si o noua eticheta a Uniunii Europene care sa sustina produsele si dispozitivele eficiente si prietenoase din punctul de vedere al consumului de apa.
Unele dintre tarile Uniunii Europene taxeaza consumul de apa si pentru oameni si pentru companii, iar altele au introdus scheme speciale.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Timișorenii, nota 7,58 la testul „Siguranța Online
- Studiu Deloitte: în ciuda incertitudinii actuale, investitorii din Europa Centrală privesc cu optimism ultimele luni ale anului
- Directiva UE privind transparenta salariala – de cand produce efecte si ce informatii pune la dispozitia angajatilor
- RomInsolv lansează Evoloo, prima aplicație digitală de prevenire a insolvenței din România
- Generația Z din România rescrie regulile investițiilor: mai puțin imobiliare, mai mult piețe de capital
- Break-urile își mențin relevanța: aproape o cincime din vânzările online de mașini din Europa
- Stup, trei ani de sprijin pentru antreprenori: peste 800 de afaceri lansate în România
- Revolut Bank o numește pe Florina Moisei în rolul de Country Manager al sucursalei din Romania
- Majoritatea marilor investiții imobiliare în derulare sunt construite pe foste platforme industriale, multe orașe din țară oferind încă astfel de oportunități
- Reff & Asociatii | Deloitte Legal isi consolideaza echipa prin promovarea a 23 de avocati incepand din luna septembrie 2025
- EY România anunță șase noi directori în departamentul de Asistență Fiscală și Juridică și în cel de Audit și Servicii Conexe
- Deloitte Romania a asistat ROCA Investments in preluarea pachetului de 20% din actiunile Grupului Adrem
- Allianz-Țiriac a acoperit costuri de aproape 16 milioane de lei pentru riscurile petrecute în vacanțe și deplasări în afara țării în primele șase luni din 2025
- Meta Estate Trust: Alexandru Bonea, actualul CEO își va încheia mandatul la finalul lunii octombrie 2025, de comun acord cu Consiliul de Administrație
- UniCredit Bank devine Participant la sistemul de tranzacționare al Bursei de Valori București