Internet gratis prin hotspot, inaugurat in Piata Unirii din Cluj-Napoca
Data publicarii: 04-09-2007 | IT&CMinistrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MCTI) Iuliu Winkler a inaugurat marti impreuna cu primarul municipiului Cluj, Emil Boc primul hotspot din Cluj-Napoca, inclus in programul "Hotspot in zone publice pentru furnizarea de servicii Internet catre populatie", derulat de minister. Reteaua are o viteza de 2Mb/s, peste 30 de utilizatori avand posibilitatea sa se conecteze simultan la internet, daca au un laptop, PDA, telefon mobil sau desktop echipat cu o placa de retea WiFi sau cu un card PCMCIA de retea WiFi, transmite corespondentul NewsIn.
"Este important pentru mine acest proiect si pentru faptul ca este un exemplu de cooperare intre autoritatea locala si minister. In acest sens este un prim proiect de acest gen, urmeaza peste doua zile la Brasov o inaugurare similiara sli suntem in discutie si cu alte municipalitati, dintre care pot aminti Iasi, Tulcea sau Timisoara", a declarat ministrul Winkler.
Acesta a spus ca ministerul a ales orasele in care vor implementa proiectul hotspot dupa criterii precum existenta unui centru universitar, un caracter cultural si turistic important, "acolo unde efectul de populaizare poate fi important".
La randul sau, primarul Emil Boc a multumit ministerului pentru si a tinut sa incerce personal, pe un laptop daca sistemul functioneaza sau nu.
"Salut decizia ministerului de a implementa acest proiect de internet wireless in Cluj-Napoca. Ne provoaca si pe noi sa mergem mai departe. Asa cum am spus, pana la 1 ianuarie vom avea internet cu acces gratuit pe toata zona pietonala (n.red. - B-dul Eroilor, artera adiacenta Pietei Unirii), in zona Pietei Avram Iancu, in Hasdeu si Observator pentru studenti", a declarat marti primarul Emil Boc.
Primaria va achizitiona in acest sens trei antene de internet wireless, care vor costa in jur de 5.000 de euro.
Investitia Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei in proiectul de la Cluj-Napoca are o valoare totala de 34.557,23 lei. Potrivit ministrului Iuliu Winkler in bugetul MCTI exista o suma de 200.000 de lei alocata special pentru implementarea a 5 sau 6 sisteme similare de hotspot in alte orase din tara, iar aceasta suma poate fi suplimentata.
Echipamentele din Piata Unirii au fost predate in comodat municipalitatii Cluj-Napoca, iar incepand cu anul 2008, aceasta se va
ocupa si de asigurarea fluxului de date necesar accesului la serviciile Internet.
In municipiul Cluj-Napoca exista mai multe zone cu internet wireless gratuit, insa proiectul din Piata Unirii este primul de acest gen, finantat din bani publici.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale