Bancomatele, reclamate la Protectia Consumatorului
Data publicarii: 10-09-2007 | Finante-BanciAnual, zeci de beneficiari ai serviciilor bancare sesizeaza institutia de control al calitatii serviciilor cu privire la disfunctionalitatile acestui sistem financiar, noteaza Adevarul. Cetatenii reclama la Autoritatea pentru Protectia Consumatorilor ba ca bancomatele le dau mai putini bani decat au solicitat, ba ca li se retine cardul fara un motiv aparent plauzibil sau pur si simplu ca aparatul este defect.
Cele mai multe reclamatii sunt neintemeiate, dar exista si cateva care se verifica "in teren." Mai numeroase ca problemele ridicate de bancomate sunt insa cele care se refera la creditele de consum. In ambele cazuri, reclamatiile i-au vizat si pe functionarii bancari, care nu ofera beneficiarilor detalii despre operatiunile efectuate.
Dintre reclamatiile primite la ANPC cu privire la bancomate, se disting cinci tipuri de sesizari. "Utilizatorii ne apeleaza cel mai des atunci cand aparatul le spune ca fondurile solicitate sunt insuficiente. Dar, in majoritatea covarsitoare a cazurilor, situatia este una reala, dar nu din vina bancii.
Toate bancomatele au un jurnal de tranzactii, prin care se justifica extragerile de fonduri, cu datele de identificare ale clientilor. De aceea, bancile au intotdeauna acoperire", explica Mihai Margoi, inspector de specialitate la ANPC. El indica si faptul ca, de obicei, in aceste situatii, cardul a fost folosit de o persoana apropiata titularului.
Aceeasi justificare o au bancile si in cazul in care suma extrasa este mai mica decat cea solicitata. "Cineva ne-a reclamat ca, incercand sa scoata doua sute de lei, bancomatul i-a dat doar 190, desi tastase suma dorita. Si in aceasta situatie, registrul de tranzactii al bancomatului a indicat ca fusese livrata suma solicitata, si nu mai putin, dupa cum ni s-a reclamat.
Dar, la fel de bine, este greu de crezut ca solicitantul ar fi putut sa greseasca la numaratul banilor! Numai ca este destul de greu sa depistezi o greseala la bancomate", precizeaza Mihai Margoi.
Vandalii, responsabili de defectiuni
Exista si situatii in care bancomatele sunt defecte. "Din pacate, n-am ajuns la un grad de civilizatie suficient de mare incat sa stim, cu totii, cum trebuie sa ne purtam cu aceasta aparatura, dat fiind faptul ca este la indemana tuturor. Chiar si pe marile bulevarde, indivizi care isi mai inchipuie ca le pot devaliza, incearca prin toate metodele sa sustraga bani, dar nu reusesc decat sa le defecteze", afirma inspectorul ANPC.
Consumatorii au mai reclamat si retineri de carduri fara un motiv aparent plauzibil. "De cele mai multe ori s-a dovedit fie ca au tastat codul gresit, de mai multe ori si n-au stiut ca, atunci, o masura de protectie a bancomatului este cea de retinere a cardului. Cand reclama situatia la banca, functionarii nu le ofera prea multe detalii, si atunci vin la noi", explica Margoi.
Si creditele de consum ascund capcane
Mai mult de o suta de reclamatii au fost inregistrate de ANPC, in anul precedent, si alte cateva zeci in primul trimestrul al lui 2007. Ca si in cazul bancomatelor, bancile au - mai intotdeauna - acoperire. Dar si erorile se fac cel mai des de catre consumatori. "Am avut o situatie in care un petent, desi varsase vreo 50 de rate, era in continuare somat de banca sa achite banii datorati.
La o verificare mai atenta, s-a descoperit ca banii erau virati intr-un cont gresit... Un alt caz este cel al unei pensionare care, dupa ce a achitat cele 30 de rate, a fost somata de banca sa plateasca inca niste bani. De fapt, scadenta era la inceputul lunii, iar pensionara achita abia dupa data de 20, cand primea pensia, fiind penalizata lunar, fara sa stie" exemplifica inspectorul ANPC Margoi. In cele mai multe situatii, consumatorii isi reglementeaza problemele direct cu banca.
Integral in Adevarul
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Asociatia Romana a Bancilor avertizeaza asupra fraudelor care vizeaza companiile
- Comunicat BCR: La 10 ani de Scoala de Bani, 100.000 ore de edufin in 7 zile
- Opinie Reff & Asociatii: Modificari relevante pentru 2026 in privinta controalelor fiscale, cu accent pe analiza de risc
- Aproximativ 8 din 10 romani sunt mai atenti la pret in acest an cand fac cumparaturi online iar aproape 58% spun ca vor renunta la produse non-esentiale
- Controversa fiscala: au dreptul companiile sa scuteasca de impozit profitul reinvestit in active finantate din fonduri nerambursabile sau nu?
- Robert Anghel preia rolul de CEO al Salt Bank
- Colliers: Oferta de locuinte noi a scazut la minimul ultimilor opt ani, dar cererea ramane peste nivelul pre-pandemie
- Grupul Allianz raporteaza profit operational record de 17,4 miliarde de euro in 2025
- Cushman & Wakefield Echinox: Centrele comerciale din afara Bucurestiului, cea mai atractiva clasa de active imobiliare in 2025
- Colliers: Industria hoteliera din Romania a atins un nou maxim anul trecut, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele trei decenii, dar provocarile au crescut in 2025, intr-o piata mai eterogena
- Romania: o tara in schimbare, cu peste 3 milioane de emigranti temporari in ultimii aproape 20 de ani si o crestere a imigratiei care redefineste piata muncii
- Fondul ETF BET Patria - Tradeville a depasit pragul de 1 miliard de lei in active
- Anytime isi consolideaza prezenta online in Romania prin lansarea pe PretulMeu.ro
- Paval Holding intra in negocieri exclusive pentru preluarea operatiunilor Carrefour din Romania
- #SigurantaOnline: Cinci greseli online care te pot costa. Le faci fara sa-ti dai seama