Tarom va introduce curse spre litoral din 2008
Data publicarii: 24-09-2007 | TurismCompania Tarom va efectua, incepand de anul viitor, in sezonul estival, curse regulate spre Constanta, de pe aeroporturile din Cluj si Timisoara, a declarat presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT) Bucuresti, Alin Burcea.
"Am purtat discutii cu Tarom in urma cu doua luni si este interesata de introducerea acestor curse", a spus Burcea, care a fost completat de secretarul de stat pentru Turism, Lucia Morariu, care considera ca problema traficului spre Constanta in perioada sezonului estival ar putea fi rezolvata si prin introducerea de curse aeriene low-cost.
Potrivit autoritatilor, in acest an, la fiecare sfarsit de saptamana soselele spre Litoral au fost asaltate de 70.000 de autoturisme, iar in timpul saptamanii fluxul a fost de 32.000 de masini pe zi, in conditiile in care drumurile suporta un trafic de doar 14.000 de autoturisme.
Datorita numarului mare de autovehicule din statiuni, in special in Mamaia, de multe ori circulatia a fost blocata lucru ce nu a permis interventia masinilor Politiei, Pompierilor sau Salvarii, au declarat reprezentantii Politiei Constanta.
"Tot din aceste motive nici parcarile nu au fost sufuciente, soferii fiind nevoiti sa parcheze pe spatiile verzi, astfel ca are de suferit si aspectul statiunilor", a spus si Presedintele ANAT, Dragos Anastasiu.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica