SkyEurope va opera doua zboruri zilnice pe ruta Bucuresti-Viena
Data publicarii: 28-09-2007 | TurismCompania aeriana SkyEurope va dubla, incepand cu 1 octombrie, frecventa zilnica pentru zborurile Bucuresti-Viena, iar de la sfarsitul lunii octombrie va inaugura o noua ruta, Timisoara-Viena, operabila de patru ori pe saptamana, a declarat, joi, directorul comercial al companiei, Karim Makhlouf.
"De la inceputul lunii octombrie, nu vom mai avea un singur zbor pe ruta Bucuresti-Viena, ci doua si analizam posibilitatea ca, incepand cu luna martie a anului viitor, sa avem trei zboruri zilnice pe acest parcurs", a explicat Makhlouf.
Totodata, acesta a anuntat ca SkyEurope va opera, din data de 28 octombrie, zboruri catre capitala Austriei de pe aeroportul din Timisoara, cu o frecventa de patru zboruri saptamanale. De asemenea, Makhlouf a anuntat intentia companiei ca, pe viitor, sa opereze zboruri si de pe aeroportul din Cluj Napoca.
"Pe langa dublarea frecventei zilnice de zbor si deschiderea unei noi destinatii Timisoara-Viena, SkyEurope lanseaza conexiuni directe din Bucuresti via Viena pentru un numar de 17 destinatii europene: Amsterdam, Atena, Barcelona, Bruxelles, Bratislava, Copenhaga, Cracovia, Innsbruch, Lisabona, Napoli, Nisa, Paris, Praga, Tesaloniki, Timisoara, Venetia, Varsovia", a mai spus directorul comercial al companiei aeriene.
In ceea ce priveste costurile, acesta a precizat ca pretul unui bilet pentru plecarile din Bucuresti porneste de la 29 euro cu toate taxele incluse, iar pentru plecarile din Timisoara costul unui bilet este de 19 euro cu toate taxele incluse.
Potrivit oficialului companiei, prin realizarea unei retele de transport aerian care sa aiba ca punct principal capitala Austriei compania urmareste dobandirea pozitiei de lider de piata. "Nu ne-am indreptat deocamdata atentia catre rute precum Romania- Italia sau Germania pentru ca dorim consolidarea pe piata central si est-europeana. Linia noastra strategica nu presupune sa fim peste tot si de fapt sa nu fim nicaieri. Romania este o piata de prim rang si suntem mai mult decat interesati sa dezvoltam Bucurestiul ca baza operationala in viitor", a mai aratat Karim Makhlouf.
De asemenea, directorul comercial a tinut sa precizeze faptul ca SkyEurope este o companie care se adreseaza unui public larg si a carei strategie isi propune dezvoltarea unui produs adaptat nevoilor de business si lifestyle. "Strategia noastra are rolul de a conduce in mod inevitabil la destramarea monopolului preturilor mari practicate de Austrian Airlines si Tarom, principalii nostri concurenti. Desi ne recomandam drept o companie low-cost, SkyEurope nu este o companie low-cost. Strategia noastra vizeaza dezvoltarea laturii de business si lifestyle, iar ideea de low-cost, pret redus al biletelor are la baza un management eficient, nu un nivel scazut al serviciilor pe care le oferim pasagerilor", a mai spus Makhlouf.
In acest sens, oficialul companiei a subliniat faptul ca SkyEurope este compania cu "cea mai noua aeroflota din lume". "SkyEurope opereaza in acest moment exclusiv cu aeronave Boeing 737 Noua Generatie, flota avand o medie de viata de aproximativ noua luni, fiind cea mai tanara din lume. Flota este compusa din 16 aeronave si intentionam ca, pana in 2011, numarul acestora sa ajunga la 32", a mai explicat directorul companiei.
Potrivit acestuia, compania estimeaza, pentru 2007, o crestere a numarului de pasageri cu 30% fata de anul 2006. De asemenea, oficialul SkyEurope a explicat ca media gradului de ocupare a fost de peste 85%.
SkyEurope aeste o companie aeriana low-cost cu baze operationale proprii in Viena, Bratislava, Budapesta, Varsovia, Cracovia si Praga. SkyEurope opereaza o retea de 92 rute pe 39 de destinatii in 19 tari europene si are peste 850 angajati.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Aproape 55% dintre angajatii romani se simt obositi sau suprasolicitati saptamanal
- Piata industriala si logistica a incetinit cu 30% in primele noua luni, dupa anul record 2025
- 15.000 de clienti ING Bank Romania au deschis cont prin platforma de investitii ING Invest
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari
- ING Bank Romania relanseaza aplicatia mobila pentru antreprenori ING Business PRO
- Deloitte a asistat OMV Petrom pentru doua proiecte de hidrogen verde la Petrobrazi, finantate prin PNRR
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II