Gigi Bank: Becali isi face banca la palat
Data publicarii: 09-10-2007 | LifestyleBanca Becali se va ocupa, in mod special, de clientii milionari in euro, dosarul de constituire urmand sa fie inaintat BNR, noteaza Adevarul. Gigi Becali nu vrea o banca pentru tot romanul de rand, ci una de nisa. Care sa se ocupe in special de averile celor care au in cont multe milioane de euro. Adica de private banking. Potrivit proiectului care va fi inaintat spre avizare Bancii Centrale, banca va functiona cu sediul central la palatul din Aleea Alexandru, iar in decursul anilor banca se va extinde si in tara.
Dupa ce intentia de intra pe piata bancara prin cumpararea CEC s-a dovedit a fi pentru el o afacere inaccesibila, Gigi Becali s-a hotarat ce fel de banca vrea. Remarcat mai mult pentru gesturi filantropice, cu profund caracter mediatic, ale caror "tinte" au fost ori locuitorii ghetourilor Capitalei, ori sinistratii inundatiilor, latifundiarul din Pipera vrea, in mod surprinzator, ca banca lui sa se ocupe de averea bogatilor. Astfel, nu oricine va putea deveni clientul viitoarei banci, ci numai cei care vor dispune de multe milioane de euro in cont.
"Rolls-Royce-ul bancilor", condus de un proprietar de Maybach
Chiar daca era sfarsit de saptamana, vineri la pranz, la palatul din Aleea Alexandru nr. 1 era agitatie mare. Pentru intalnirea cu Gigi Becali a trebuit sa asteptam ceva. Si asta pentru ca omul care la televizor rezolva totul din doua batai de palme era prins intr-o sedinta cu niste angajati si colaboratori, chiar pe una din terasele impozantului imobil achizitionat anul trecut cu cinci milioane de euro. Gigi Becali ne-a intampinat putin circumspect.
"Despre banca nu vorbiti cu mine amanunte. O sa vorbiti cu cei din echipa de consilieri, care s-a ocupat de proiect." In timp ce asteptam sa-i cunoastem pe cativa dintre viitorii bancheri ai lui Becali, latifundiarul a trecut repede de la circumspectie la entuziasm, cu gandul la viitor, pufaind dintr-o tigara: "O sa vedeti ca nu va avea nimeni banca asa ca a lui Becali.
O sa fie un Rolls-Royce al bancilor, ma-ntelegi?". Ne da insa repede de inteles ca e ocupat. Ne face semn ca putem sa ne retragem in alta sala a palatului, dar nu inainte de a pune in garda pe una dintre consiliere, despre care ne-a zis ca o sa aiba o functie mare in banca: "Aveti grija ce spuneti, ca nu vreau tocmai acum sa avem probleme cu dosarul la BNR. Stiti ca o banca e un lucru sensibil si nu putem sa ne jucam cu chestia asta".
Integral in Adevarul
Pe acelasi subiect:
Salariul minim la banca lui Becali va fi de 2.000 de euro; directorii vor avea si 7000 de euro
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica