Pretul petrolului a depasit din nou nivelul de 95 de dolari barilul
Data publicarii: 06-11-2007 | InternationalPretul petrolului a crescut marti cu peste un dolar, depasind 95 dolari/baril, pe masura ce pietele asiatice s-au stabilizat, iar comerciantii sunt convinsi ca diminuarea rezervelor de titei din SUA si apropierea sezonului de iarna vor determina noi scumpiri ale petrolului, relateaza Reuters.
Petrolul tranzactionat pe bursa din New York, pentru luna decembrie, s-a scumpit marti dimineata cu 1,23 dolari la 95,21 dolari/baril, pretul urcand din nou spre recordul istoric de 96,24 dolari/baril, inregistrat saptamana trecuta.
Pretul petrolului Brent, tranzactionat pe piata din Londra, a crescut cu 1,26 dolari la 91,75 dolari/baril.
Citigroup, cea mai mare banca din SUA, a anuntat ca nu poate asigura investitorii ca pierderea de 11 miliarde dolari, cauzata de creditele ipotecare, nu va creste.
Indicii bursei Nikkei din Tokyo au castigat marti, in medie, 0,5%, dupa o scadere de 1,5%, in vreme ce pietele din SUA au recuperat de asemenea anumite pierderi inregistrate luni seara.
"Astazi bursa de valori este stabila, sprijinind bursa de marfuri din New York (NYMEX)", a declarat managerul Fimat Japan Inc, Ken Hasegawa.
Analistii citati de Reuters se asteapta ca stocurile de petrol din SUA sa fi scazut saptamana trecuta cu inca 1,6 milioane de barili din cauza livrarilor reduse din Mexic. In mod normal, stocurile ar trebui sa creasca odata cu inceperea sezonului de iarna.
Stocurile de produsi rafinati au scazut cu 700.000 barili, iar cele de benzina cu 100.000 barili.
Stocurile de petrol din Japonia, al treilea consumator la nivel mondial, sunt de asemenea sub nivelul normal.
"Ne asteptam ca in nord, temperaturile din luna decembrie sa fie sub cele normale pentru aceasta perioada, prin urmare acest lucru reprezinta o problema, date fiind stocurile reduse", a spus Hasegawa.
Secretarul pentru energie din SUA, Sam Bodman, a spus ca preturile actuale reprezinta "o problema teribila" pentru consumatori si a adaugat ca spera ca Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) sa-si sporeasca productia pentru a putea scadea preturile.
Ministrul petrolului din Venezuela, Rafael Ramirez, a spus ca scumpirea petrolului este rezultatul speculatiilor si a tensiunilor geopolitice, nu a reducerii stocurilor.
Pietele au monitorizat atent tensiunile din Orientul Mijlociu, inclusiv recentele disensiuni dintre Turcia si rebelii kurzi din nordul Irakului.
Irakul a anuntat sambata ca este gata sa-i aresteze pe liderii gherilelor kurde ce se fac responsabili de raidurile trans-frontaliere, pentru a evita o incursiune de proportii, iar presedintele SUA, George Bush, i-a transmis omologului sau turc ca este dispus sa contraatace militantii kurzi.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale