Aproape 3% dintre companiile romanesti si-au externalizat departamentul IT
Data publicarii: 19-11-2007 | IT&CMai putin de 3% dintre companiile romanesti si-au externalizat departamentul IT, din cauza scepticismului fata de acest procedeu si din cauza ca marile companii de outsourcing nu sunt interesate de piata romaneasca de profil, a declarat directorul companiei Class IT, Bogdan Tudor.
"Piata de externalizare IT in Romania este inca foarte la inceput. Mai putin de 3% din companiile locale au ales aceasta modalitate de lucru in prezent, ceea ce este foarte putin. De fapt, acest lucru este dovedit si de interesul inexistent al companiilor cu prezenta in afara pentru piata locala de externalizare. Externalizarea IT in Romania inca inseamna in mare masura prestarea acestor servicii doar pentru clienti din afara Romaniei, cu resurse (angajati) locale, si doar exploatarea diferentei de salarii intre Statele Unite sau Vest si Romania", a declarat directorul Class IT, prima firma de outsourcing IT din Romania, infiintata in 2001.
Potrivit lui Tudor, cea mai dezvoltata piata din punct de vedere al outsourcing-ului IT o reprezinta Statele Unite ale Americii, unde peste 70% dintre companii au externalizat departamentul IT. In vestul Europei procentul este ceva mai moderat, undeva sub 50% dar chiar si asa diferenta este foarte mare comparativ cu Romania, a explicat Tudor.
"In 2001, in piata locala cuvantul externalizare era total necunoscut companiilor cu management autohton. Ne-am lovit si ne lovim in continuare de obisnuinta companiilor de a lucra asa cum au fost obisnuite", a explicat Bogdan Tudor. "Externalizare IT inseamna mai mult decat reduceri de costuri. Inseamna stabilitate si garantarea prestarii serviciilor la un nivel inalt de calitate conform unui contract strict. Inseamna folosirea unor specialisti de nivel inalt pentru efectuarea unor sarcini precise. Piata inca are o mare nevoie de un proces de comunicare a beneficiilor, ceea ce inseamna ca exista loc de crestere", potrivit lui Tudor.
El a precizat ca motorul pietei de externalizare a fost reprezentat de companiile ce externalizeaza (presteaza) servicii pentru firme din afara Romaniei, cu angajati romani, iar cresterea pe acest segment a fost exponentiala. "Legea lui Moore - fondatorul Intel, care a prezis ca puterea de calcul se va dubla la fiecare 18 luni - se aplica in piata de servicii de externalizare dedicate pietei locale, asistand din 2004 la o crestere continua si cred ca ritmul de dublare la 18 luni se va pastra in continuare", a mai spus Tudor.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale