Cum poti scapa de drumurile la ghisee pentru plata facturilor
Data publicarii: 07-01-2008 | Finante-BanciRomanii care s-au saturat sa bata drumurile la furnizorii de utilitati pentru a-si plati facturile la banca pentru ratele lunare sau la diverse ghisee pentru impozite si taxe, isi pot achita darile fie din fata calculatorului, fie la cel mai apropiat bancomat, noteaza Gandul.
Conditia este, in ambele cazuri, existenta unui card si, de la caz la caz, incheierea unor conventii cu banca sau institutia careia ii este destinata plata. Pot fi astfel achitate facturile la telefon, fie ca este vorba de cel fix sau mobil, la internet, la gaze, energie electrica, ratele la credite, amenzile de circulatie (deocamdata numai in Capitala) sau unele taxe si impozite locale.
Costurile difera in functie de modalitatea de plata, insa, in cele mai multe cazuri sunt cu mult mai mici decat daca achitarea facturii se face de la ghiseu.
Facturile la telefonie mobila si fixa, la internet, dar si la utilitati (gaz, curent electric) se pot achita de la ATM-urile bancilor fara a plati comisioane, daca platile se fac dintr-un cont in lei. In cazul in care contul este in valuta se va percepe un comision de conversie valutara care poate ajunge si la 2% din valoarea tranzactiei.
Bancile pun la dispozitia clientilor carduri speciale pentru astfel de tranzactii, un exemplu in acest sens fiind BRD, care are in portofoliu un card atasat unui cont curent in lei cu functionalitati standard, securizat, care poate fi obtinut pe loc in sucursalele bancii.
Mai comod si mai ieftin
Dincolo de faptul ca pot fi facute din fata unui calculator conectat la internet, din orice colt al lumii, operatiunile efectuate prin internet banking sunt mult mai numeroase. De la plata utilitatilor, a salariilor in conturile de card ale salariatilor si a sumelor catre orice beneficiar cu contul deschis la alte banci din Romania, pana la vanzarea-cumpararea de valuta si constituirea sau desfiintarea depozitelor, toate sunt posibile din fata calculatorului. Si ratele la credite pot fi platite tot de acasa.
Din dorinta de a incuraja clientii sa faca operatiuni online, dar si pentru a evita aglomeratia de la ghisee, institutii precum Raiffeisen sau Volksbank ofera serviciu de internet banking la costuri cu pana la 50% mai mici decat cele percepute la ghiseele proprii. Spre exemplu, la Volksbank nu se plateste abonament pentru acest serviciu, nu sunt percepute comisioane lunare de intretinere sau taxe lunare, singurul cost fiind cel cu deschiderea unui cont nou, in cazul in care acesta nu exista, in valoare de 3,5 lei.
Exista si banci unde comisioanele pentru plata pe cale electronica sunt apropiate de cele percepute la ghiseu, la care se adauga alte taxe si comisioane. La Banca Transilvania abonamentul lunar pentru persoane fizice este de 2,5 lei, iar cel pentru persoane juridice este de 20 de lei, in rest comisioanele sunt cu aproximativ 10% mai mici decat platite direct in sucursala.
Accesul in aplicatiile de acest tip se fac atat pe baza unor certificate electronice de autentificare, cu chei de acces publice si private, cat si pe baza de identificator si parola. Pentru aceasta trebuie contactata banca si completate o serie de formulare. Prin Internet banking se pot plati si unele impozite si taxe locale, insa pentru acest lucru trebuie incheiat un contract cu o banca agreata de respectivele institutii.
Integral in Gandul
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025
- Piata de birouri din Bucuresti a crescut in primul trimestru din 2026, dar ramane sub nivelurile pre-pandemie
- Economia Romaniei ramane in recesiune tehnica
- Opinie Deloitte: Conformarea la noile reguli de combatere a spalarii banilor - termene limita, pasi necesari si noi entitati vizate
- Titlurile de stat Fidelis revin în mai: randamente de 7,5% în lei și 6,25% în euro, sub nivelurile anterioare
- Instabilitatea politica zguduie pietele: leul pierde teren, iar riscurile pentru companii se amplifica
- Update 3: Curs record anuntat de BNR: euro depaseste 5,26 lei
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta