Companiile aeriene vor desemna un responsabil pentru informarea pasagerilor
Data publicarii: 05-02-2008 | TurismCompaniile aeriene trebuie sa aplice prevederile europene privind informarea calatorilor si vor desemna o persoana care va fi responsabila cu informarea pasagerilor, a declarat, marti, ministrul transporturilor, Ludovic Orban.
Companiile vor transmite oficial in cursul saptamanii viitoare numele persoanei responsabile cu informarea pasagerilor.
"Companiile aeriene trebuie sa informeze pasagerii cu privire la drepturile pe care le au si trebuie sa respecte reglementarile adoptate la nivelul Uniunii Europene", a declarat marti, in urma unei intalniri cu reprezentantii companiilor aeriene, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban.
Potrivit ministrului, scopul intalnirii pe care a avut-o cu reprezentantii companiilor aeriene a fost acela de a puncta si de a cunoaste prevederile Regulamentului, "fiindca au existat situatii cauzate de intarzierea pana la patru ore a curselor aeriene".
Orban a mai precizat ca si-a asumat personal raspunderea de a solicita institutiei europene traducerea si publicarea Regulamentului pentru a putea fi aplicat.
El a mai spus ca "in cadrul sedintei, operatorii aerieni nu au prezentat scuze, ci explicatii si precizari", cu privire la intarzierile curselor.
Pe de alta parte, Orban a spus ca raspunderile individuale au fost sanctionate de catre ANPC. Mai mult, ministrul a declarat ca au fost luate masuri pentru distribuirea pliantelor in aeroporturi cu privire la drepturile pasagerilor in conformitate cu Regulamentul 261 "care nu este negociabil si va fi respectat".
ANPC a amendat, cu 288.100 de lei, zece companii de transport aerian ale caror curse au avut intarzieri sau au fost anulate in perioada 3-5 ianuarie 2008, pentru ca nu au respectat drepturile pasagerilor, a anuntat pe 29 ianuarie, in cadrul unei conferinte, ministrul transporturilor, Ludovic Orban.
Potrivit presedintelui ANPC, Dan Vlaicu, institutia pe care o conduce a efectuat controale la 16 companii de transport aerian care au avut intarzieri sau anulari de zboruri, atat pe aeroporturile din Bucuresti, car si pe cele din tara, din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile.
"Am constatat ca pasagerii nu-si cunosc drepturile prevazute in Regulamentul CE 261/2004 privind asistenta si compensarea acordata in caz de refuz la imbarcare, anulare sau intarziere prelungita a zborurilor. Am solicitat, de aceea, ca aeroporturile sa informeze pasagerii cu privire la toate aceste drepturi", a declarat ministrul Transporturilor, Ludovic Orban.
Totodata, ministrul Transporturilor a anuntat ca a solicitat ca aeroportul Baneasa sa includa in contractul cu companiile de transport aerian obligatia de a respecta drepturile pasagerilor. El a precizat ca atunci cand firmele sanctionate cu amenzi vor continua sa incalce drepturile pasagerilor, vor fi sesizate autoritatile aeronautice din tarile unde sunt inregistrate companiile respective. "Nici o companie de transport aerian nu-si va permite sa nu respecte drepturile pasagerilor pentru ca exista riscul sa-si creeze un renume prost", a mai spus ministrul Transporturilor.
Regulamentul Comisiei Europene numarul 261/2004 prevede ca transportatorii aerieni sunt obligati sa informeze in scris, fiecare pasager cu privire la drepturile pe care le are in cazul in care zborul este amanat cu mai mult de doua ore, sau anulat.
De asemenea, transportatorii aerieni trebuie sa ofere pasagerilor mese si bauturi racoritoare in cantitati direct proportionale cu timpul de asteptare, cazare hoteliera, precum si transportul pasagerilor de la aeroport la locul cazarii. Conform Regulamentului, pasagerii mai au dreptul de a efectua doua apeluri telefonice gratuite si dreptul de a trimite mesaje prin telex, fax sau e-mail. Mai mult, pasagerii au dreptul de a alege intre rambursarea in termen de sapte zile a intregului cost al biletului la pretul de achizitie si chiar dreptul de a primi un zbor retur la punctul de plecare initial in cazul in care zborul pana la un punct de escala a devenit inutil.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025
- Piata de birouri din Bucuresti a crescut in primul trimestru din 2026, dar ramane sub nivelurile pre-pandemie
- Economia Romaniei ramane in recesiune tehnica
- Opinie Deloitte: Conformarea la noile reguli de combatere a spalarii banilor - termene limita, pasi necesari si noi entitati vizate
- Titlurile de stat Fidelis revin în mai: randamente de 7,5% în lei și 6,25% în euro, sub nivelurile anterioare
- Instabilitatea politica zguduie pietele: leul pierde teren, iar riscurile pentru companii se amplifica
- Update 3: Curs record anuntat de BNR: euro depaseste 5,26 lei
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta
- Cheltuielile auto, din rutina contabila in zona de risc fiscal: de ce a devenit deductibilitatea fiscala o prioritate pentru ANAF
- Polarizare pe piata birourilor: 87% dintre companiile mari isi mentin suprafatele de birouri, in timp ce firmele mici se extind
- Studiu Deloitte Romania despre piata locala de arta: pictura contemporana domina optiunile de achizitie