Ecofin a adoptat amendamente ce simplifica legea impozitarii pe acumularile de capital
Data publicarii: 12-02-2008 | Finante-BanciConsiliul ministrilor de finante ai Uniunii Europene (UE), Ecofin, a adoptat, marti, unele modificari ce simplifica directiva 69/335 cu privire la impozitele indirecte aplicate acumularilor de capital, fapt comentat pozitiv de catre Comisia Europeana (CE), potrivit unui comunicat al CE.
Consiliul ministrilor de finante ai UE, Ecofin, a adoptat o serie de modificari ale directivei 69/335, cu privire la impozitele indirecte aplicate acumularilor de capital, prin care se simplifica legea si se asigura ca restructurarile nu vor fi impozitate.
Impozitul pe capital reprezinta o taxa indirecta impusa unor contributii de capital si operatiuni de restructurare a unor companii, mai arata comunicatul CE, precizand ca doar sapte dintre cele 27 de tari membre ale UE mai folosesc aceasta masura fiscala.
"Ma bucur foarte mult ca Ecofin a aprobat aceste modificari, care reprezinta o simplificare importanta a unei legi comunitare foarte complicate", a declarat comisarul european pentru impozite si uniune vamala, Laszlo Kovacs.
"Reglementarile au fost clarificate si au o noua structura. In acelasi timp, ne-am asigurat ca operatiunile de restructurare, ca si transferurile de companii intre statele membre nu vor fi impozitate", a adaugat Kovacs.
Modificarile legislative au fost adoptate ca urmare a problemelor aparute la nivel de interpretare a legii. Astfel, structura directivei a fost schimbata complet, pentru a reflecta amendamentele mai vechi, cu scopul final de a elimina impozitul pe capital, dar si cu o serie de concesii privitoare la pierderile implicate de o astfel de decizie.
Directiva se refera, in prezent, atat la operatiunile de restructurare care prevad o majorare de capital, cat si la cele care nu implica asa ceva.
Modificarile adoptate de Ecofin prevad, totodata, acordarea de provizioane care se aplica restructurarilor prin contributii de active sau prin schimb de actiuni, ambele tipuri de restructurari fiind scutite de plata impozitului pe capital.
In cele din urma, directiva mai prevede si scutirea de impozitare pe capital in cazul transferului unei companii intre statele membre.
Directiva 69/335 urmareste promovarea liberei circulatii a capitalurilor, libertate fundamentala, considerata esentiala pentru crearea unei piete interne. In acest scop, directiva vizeaza eliminarea obstacolelor fiscale in materie de acumulari de capital, printre care, in special aporturile la capitalul social, respectiv, aporturile facute de asociati sau actionari ai societatilor lor de capital.
Tendinta statelor membre UE a fost, insa, de a renunta la impozitarea pe capital. In prezent, doar Grecia, Spania, Cipru, Luxemburg, Austria, Polonia si Portugalia mai impun impozite pe capital.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale