Visa anunta o posibila oferta publica initiala de 18,8 miliarde dolari
Data publicarii: 26-02-2008 | InternationalVisa Inc, cel mai mare emitent de carduri de credit din lume, a anuntat luni ca ar putea obtine 18,8 milarde dolari din vanzarea publica de actiuni mult asteptata, care ar putea deveni cea mai mare oferta publica initiala facuta vreodata, informeaza Reuters, citata de NewsIn.
Compania a inaintat comisiei de supraveghere a pietei de capital din Statele Unite cererea de emitere a 406 milioane actiuni clasa A, la cotatia de 37-42 dolari fiecare, ceea ce ar conduce la castiguri de 15-17,1 miliarde dolari. Compania a anuntat ca ar putea vinde inca un pachet de 40,6 milioane de actiuni pentru a satisface cererea, sporind dimensiunea posibila a ofertei publice initiale la 18,8 miliarde dolari.
O oferta publica initiala de succes ar depasi oferta de 10,6 miliarde dolari, facuta in 2000 de AT&T Wireless Group.
Compania Visa, cu sediul in San Francisco, are in plan listarea actiunilor sale la bursa din New York sub simbolul "V".
Momentul ofertei Visa este unul riscant, in contextul in care temerile ca economia SUA ar putea intra in recesiune au diminuat apetitul investitorilor pentru actiuni si oferte publice initiale.
Cu toate acestea, cotatia actiunilor concurentului MasterCard Inc a crescut de peste cinci ori de la oferta publica initiala de 2,4 miliarde dolari, facuta de companie in mai 2006.
"Actiunile MasterCard s-au apreciat exploziv, iar investitorii spera ca si in cazul Visa se va intampla acelasi lucru", a spus directorul Matrix Asset Advisors Inc din New York, Steve Roukis, care investeste 1,7 miliarde dolari.
Visa intentioneaza sa puna deoparte 3 miliarde dolari din castigurile nete pentru a acoperi o paleta larga de litigii antitrust si nu numai.
Aceste litigii implica alti emitenti de carduri, precum American Express Co si Discover Financial Services, dar si retaileri importanti care au acuzat retelele de carduri de credit ca s-au inteles asupra preturilor.
Visa intentioneaza, de asemenea, sa foloseasca 10,2 miliarde dolari din profitul net pentru a rascumpara alte actiuni si pentru mentinerea echilibrului pentru scopurile generale ale companiei. Compania vrea sa plateasca dividende trimestriale de 10,5 centi/actiune, la un randament al dividendului de aproximativ 1%.
Redactia BankNews.ro
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene