Trei sferturi din companii cauta profesionisti
Data publicarii: 07-05-2008 | EconomieCercul vicios al fiscalitatii pe munca si nivelul scazut al salariilor, comparativ cu alte state din Uniunea Europeana, au "alungat" muncitorii calificati si specialistii din Romania. In acest context, companiile gasesc cu dificultate specialisti pentru locurile de munca vacante, arata un studiu Manpower, citat de Romania Libera.
Companiile gasesc din ce in ce mai greu muncitori calificati in Romania, aproape trei sferturi dintre angajatori (73%) nu reusesc si nu se asteapta sa gaseasca in prima jumatate a anului specialisti pentru locurile de munca vacante, arata ultimul studiu realizat de compania de cercetare Manpower. Cele mai mari dificultati in gasirea fortei de munca specializate le-au avut mangerii din zona de vest a tarii, respectiv Timisoara, Arad, dar si cei din Capitala, zone care au inregistrat, de altfel, cel mai dinamic ritm de dezvoltare, spun specialistii Manpower.
Deficitul de personal calificat este rezultatul emigrarii fortei de munca spre tarile membre ale Uniunii Europene mai dezvoltate, atrasi de salarii mai mari si de mirajul unui nivel de trai mai bun, explica analistii de la Manpower. In replica, fenomenul a generat pe piata romaneasca o explozie a salariilor, numai in sectorul industrial salariul mediu inregistrand o crestere cu peste 25% la nivelul anului 2007, potrivit Manpower.
Oamenii de afaceri explica situatia prin lipsa de flexibilitate a pietei muncii si absenta unei strategii clare de calificare si perfectionare a angajatilor. "Este evident ca, pentru moment, sistemul are probleme si pentru a remedia situatia trebuie imbunatatita partea de pregatire si perfectionare. Majoritatea muncitorilor au plecat, anii trecuti, din cauza restructurarii haotice a economiei. Odata ce economia se va aseza si nu vor mai exista cereri abrupte de personal, piata muncii va capata o dezvoltare normala ca peste tot in lume", spune Cristian Parvan, secretar general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR).
In plus, spune Parvan, "in Romania piata fortei de munca nu e flexibila, din cauza pozitiei rigide a sindicatelor. E nevoie de o strategie coerenta de calificare, perfectionare sau recalificare a angajatilor".
Pe de alta parte, majorarea salariilor de catre angajatori, menita sa atraga specialistii, va antrena atat reducerea migrarii fortei de munca peste hotare, cat si revenirea acestora in tara.
Specialistii in resurse umane considera ca fenomenul deficitului de personal se manifesta vizibil in zonele care au cunoscut un avant economic inca din anul 2005 si s-a acutizat o data cu intrarea in Uniunea Europeana. Daca in urma cu trei ani somajul in zona de vest a tarii si in Capitala era estimat la 3%, acum vorbim de un procent de 1% sau chiar de somaj negativ pe anumite arii profesionale, spune Amalia Picleanu Savinescu, managerul companiei de consultanta in resurse umane Tandem Consulting. "Pentru ca piata fortei de munca functioneaza dupa principiul cererii si ofertei, nu trebuie sa ne surprinda migrarea specialistilor catre economii mai puternice, in care competentele sunt mai bine platite.
Fenomenul in sine nu ar fi problematic, daca ar fi gestionat adecvat la nivel national, printr-o politica menita sa stopeze exodul competentelor", a apreciat Amalia Picleanu. Aceasta spune ca exodul de specialisti va continua sa isi faca simtite efectele negative si in urmatorii ani, pe fondul lipsei programelor de formare profesionala sustinute guvernamental, a presiunii fiscale si a slabei productivitati a muncii din Romania.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026
- Legea 239/2025 inaspreste conditiile pentru plata dividendelor si restituirea imprumuturilor catre actionari
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica