ProCredit Bank Romania mizeaza pe creditarea sectorului agricol
Data publicarii: 08-05-2008 | Finante-BanciProCredit Bank Romania si-a propus sa isi majoreze cu 35% volumul de credite in acest an si sa-si sporeasca semnificativ imprumuturile pe segmentul agricol, a declarat directorul general al bancii, Michael Kowalski.
"Creditarea agricola poate fi facuta si poate ajunge la un numar mare de clienti. Nu este un lucru foarte usor, dar este ceva ce poate fi facut", a observat Kowalski.
Seful ProCredit Bank a estimat, totodata, ca mizeaza pe o extindere chiar mai sustinuta a creditelor din domeniul agricol in acest an, iar in perioada urmatorilor trei-cinci ani sprea ca ponderea creditelor agricole sa atinga 25% din totalul imprumuturilor ProCredit Bank.

In prezent, creditele agricole au o pondere de 18% in portofoliul de credite al bancii, a mentionat Kowalski, in cadrul Conferintei "Finantarea responsabila" de la Sibiu.
La finalul lui martie 2008, volumul creditelor agricole ale ProCredit Bank se cifra la 36 milioane euro, acordate la 9.500 de clienti. Astfel, in 31 martie, ProCredit Bank acordase 10.500 de credite sectorului agricol din Romania, potrivit directorului general al bancii.
Michael Kowalski a precizat ca cei mai multi clienti "vor imprumuturi in lei, iar acestea reprezinta 73,4% din totalul portofoliului de credite" al ProCredit Bank Romania.
Daca in prezent ProCredit Bank Romania ofera servicii prin 21 de unitati care au personal specializat pe creditarea agricola, banca pregateste deschiderea unei unitati la Targu Jiu si a uneia in Calarasi. De asemenea, reprezentantii bancii studiaza posibilitatea deschiderii unei unitati la Oradea.
"Avem o lista scurta de 12-15 orase in care intentionam sa deschidem unitati", a spus Kowalski.
Seful ProCredit Bank a mentionat si ca banca pe care o conduce accepta "aproape orice ca si garantii", de la masini la animale sau "garantii personale", care sunt "cele mai bune".
"Creditarea agricola este un segment mult mai bun decat vor sa creada multe banci", a opinat Kowalski, atragand atentia asupra problemelor specifice acestui tip de activitate: lipsa pregatirii unui personal specializat, dificultatea de a castiga increderea populatiei sau deficientele de infrastructura de transport.
"Am luat agricultori si am incercat sa le explicam partea economica a activitatii, acum luam economisti si incercam sa ii facem sa inteleaga problemele specifice ale agriculturii", a spus Kowalski, accentuand importanta pregatirii profesionale a oamenilor, in contextul in care ProCredit Bank nu lucreaza cu brokeri, ci doar cu agenti proprii.
Michael Kowalski a mai spus ca ProCredit Bank este atenta si evita sa cofinanteze credite agricole cu Uniunea Europeana, din cauza riscului ca acestea sa fie neperformante.
"Daca finantam noi 50%, iar 50% sunt fonduri structurale de la UE, in cazul in care creditul este neperformant, noi pierdem 25%", a explicat Kowalski.
El a adaugat ca "un credit trebuie sa slujeasca atat intereselor bancii, cat si cele ale clientului si vrem sa evitam situatiile in care un client nu poate plati".
ProCredit Bank Romania a semnat cu EFSE un acord de finantare de 10 milioane de euro, denominat in lei, cu ocazia celei de a doua reuniuni anuale a Fondului European pentru Sud-Estul Europei.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026
- Legea 239/2025 inaspreste conditiile pentru plata dividendelor si restituirea imprumuturilor catre actionari
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica