Angajatii, folositi tot mai des pe post de head-hunter
Data publicarii: 04-06-2008 | HR/CariereBonusul pe care il primeste un salariat care a contribuit la angajarea de personal poate fi si de 1.000 euro, noteaza Adevarul. Recomandarile salariatilor unei companii in ceea ce priveste angajarea unui prieten sau cunostinte poate scuti firma de cheltuieli importante.
Departe de a mai fi considerata o angajare pe "pile", recrutarea prin recomandare este un instrument preferat de companiile care resimt lipsa fortei de munca. In plus, angajatul care a contribuit la alegerea unei persoane este rasplatit cu un bonus care poate ajunge si la 1.000 de euro, in functie de pozitia pe care a fost incadrat cel recomandat.
Avantaje pentru ambele parti
Specialistii in resurse umane considera ca angajarea prin recomandare nu este un fenomen excusiv al zilelor noastre. El exista si inainte de 1990, insa atunci acest mecanism era resimtit ca un privilegiu. "Daca ne intoarcem cu gandul la anii de dinainte de '90, majoritatea angajarilor in posturile bune se faceau prin "recomandari", dar intelesul acestora era cu totul altul", a declarat, pentru "Adevarul", Ruxandra Stoian, director servicii consultanta in resurse umane in cadrul PwC.
Potrivit acesteia, practica angajarii rudelor sau cunostintelor personale nu are nimic de-a face cu sistemul de astazi de bonusare pentru recomandarea unui candidat valoros. Acest sistem de facilitare a recrutarii are mai multe avantaje: pe de o parte, permite atragerea pe cai mai putin conventionale a unor candidati, iar profilul acestora va fi mai apropiat de cerintele postului, deoarece angajatii actuali cunosc destul de bine de ce fel de persoane este nevoie. "Ei au tot interesul sa isi gaseasca viitori colegi cu care sa poata colabora eficient si pe care sa se poata baza", a precizat Stoian.
Costurile scad considerabil
Mai mult decat atat, recrutarea prin intermediul recomandarilor facute de angajatii deja existenti este una din metodele preferate ale angajatorilor. Costurile directe sunt reduse considerabil, in conditiile in care este evitat onorariul ce ar fi trebuit platit unei agentii de recrutare.
In plus, sunt minimalizate si costurile indirecte, prin cresterea vitezei de ocupare a unui post vacant, reducerea numarului de interviuri cu candidati nepotriviti etc. Potrivit reprezentantilor de resurse umane, recrutarea prin aceasta metoda da rezultate foarte bune atunci cand se are in vedere angajarea unui specialist.
"De obicei, este vorba despre pozitii de junior si middle management, dar cateodata sunt vizate si posturile unor specialisti cu calificari deosebite", spune Stoian.
Integral in Adevarul
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5,2788 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie