Firmele isi pot deduce pierderile in sapte ani
Data publicarii: 24-06-2008 | AfaceriUna dintre modificarile ce vor fi aduse Codului Fiscal vizeaza incurajarea investitiilor de mare anvergura din Romania.
Mai exact, pierderile fiscale ale companiilor din Romania vor putea fi deduse, din profitul net, timp de sapte ani de zile, si nu intr-o perioada de cinci ani, cum este in acest moment.
Modificarea va intra in vigoare de la 1 ianuarie 2009. Celelalte schimbari ale Codului Fiscal vizeaza impozitarea dividendelor actionarilor straini si taxarea autovehiculelor ARO.
Finantele au finalizat schimbarile ce vor fi aduse Codului Fiscal incepand de la 1 ianuarie 2009
Doua din cele trei modificari ce vor fi aduse legii au fost solicitate de catre Comisia Europeana. Ele vor intra in vigoare de la 1 ianuarie.
Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) a finalizat modificarile ce vor fi aduse Codului Fiscal si care vor intra in vigoare de la 1 ianuarie 2009, au declarat pentru "Adevarul", surse din cadrul institutiei. Potrivit acestora, schimbarile nu au un impact bugetar semnificativ.
De departe, cea mai importanta modificare se refera la deductibilitatea pierderilor fiscale ale companiilor. Potrivit surselor citate, acestea vor putea fi deduse din profitul net timp de sapte ani de zile, si nu timp de cinci ani, cum prevede legislatia in vigoare in acest moment. "Este o cerere mai veche a mediului de afaceri din Romania, menita sa incurajeze in mare masura investitiile de mare anvergura", au explicat sursele citate.
Un ARO, impozitat la fel ca un Mitsubishi
Cea de-a doua schimbare ce va fi adusa Codului Fiscal se refera la modul de impunere a autovehiculelor ARO. Potrivit legislatiei in vigoare, respectiv a articolului 263, alin. 2 din Codul Fiscal, impozitarea autovehiculelor de teren din productia interna (n.r. - in acest moment, ARO este singura masina care se incadreaza la aceasta categorie) reprezinta o exceptie.
Mai exact, acest tip de masina este impozitat diferentiat, cu sume mai mici, comparativ cu alte autovehicule de acelasi tip.
De la 1 ianuarie 2009, un ARO va fi taxat insa la fel ca alt autovehicul din categoria lui. Un ARO de 3200 cmc, spre exemplu, cel mai mare model fabricat in Romania, ar putea fi impozitat la fel ca un Mitsubishi Pajero din 2003, cu o capacitate cilindrica identica, respectiv cu 120 de lei/fiecare grupa de 200 cmc. Pentru un ARO, impozitul ar putea ajunge, asadar, de la 1 ianuarie 2009, la aproximativ 2.000 de lei.
10% impozit pe dividendele strainilor
O alta modificare ce va fi adusa Codului Fiscal se refera la impozitarea dividendelor actionarilor straini. Recent, Comisia Europeana a trimis Romaniei o scrisoare de somare cu privire la dezavantajarea actionarilor straini, in raport cu cei autohtoni, in privinta impozitarii dividendelor.
Potrivit legislatiei in vigoare, dividendele actionarilor interni care detin sub 15% din actiuni se taxeaza la sursa cu un impozit final de 10%. Acelasi impozit se ridica insa la 16%, daca actionarul este nerezident, adica strain.
De la 1 ianuarie 2009, acest impozit va fi unificat astfel la 10%, atat in cazul actionarilor interni, cat si in cel al actionarilor nerezidenti. Codul Fiscal va fi modificat de catre guvern, prin ordonanta de urgenta, desi el poate fi schimbat, potrivit legilor in vigoare, doar prin lege, aprobata de parlament, cu sase luni inainte de intrarea in vigoare.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5,2788 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie