Peste 50.000 de oameni cad lunar victime furtului de identitate
Data publicarii: 03-07-2008 | DiversePotrivit BitDefender, mesajele e-mail nesolicitate (spam) de tip text isi dovedesc in continuare eficacitatea, rotunjind in fiecare luna la 50.000 cifra totala a victimelor furtului de identitate, se arata intr-un comunicat de presa al companiei.
"Cei implicati in activitati de spaming si phishing continua sa-si imbunatateasca abilitatile de imitare si falsificare a caracteristicilor de identificare specifice mesajelor legitime. Totusi, mesajele de tip text isi dovedesc in continuare eficacitatea, rotunjind in fiecare luna la 50.000 cifra totala a victimelor furtului de identitate", a declarat seful laboratorului de cercetare antispam al BitDefender, Vlad Valceanu.
Mesajele e-mail nesolicitate au cunoscut in prima jumatate a anului 2008 schimbari semnificative atat in ceea ce priveste continutul, cat si modalitatile de distributie. Potrivit rezultatelor analizei BitDefender asupra mesajelor de tip spam si a amenintarilor phishing pentru perioada ianuarie-iunie 2008, mesajele ce promoveaza actiuni ale unor companii listate la bursa au scazut de la 25% la doar 2% din volumul total, in vreme ce spam-ul bazat pe imagini a urmat cursul descendent inceput in 2007.
Primul semestru al anului 2008 a adus si o scadere in volum a mesajelor care popularizau actiunile anumitor companii tranzactionate la bursa, in materie de medii de transmitere, dominate in a doua jumatate a anului trecut de diversele tipuri de fisiere imagine sau audio, remarcandu-se acum machetele bazate pe text simplu, nealterat si identic de la un mesaj la altul.
Referitor la modalitatile de distributie si tehnicile utilizate, cea mai importanta caracteristica remarcata de analistii BitDefender o reprezinta revitalizarea spam-ului de tip text, care a inregistrat un nivel de 70% in prima jumatate a lui 2008, in comparatie cu 20% in perioada similara a anului trecut. Spam-ul de tip imagine a continuat sa scada, reprezentand doar 3% din totalul mesajelor nesolicitate, fata de 60% in prima jumatate a lui 2007.
Daca mesajele nesolicitate de tip text apeleaza in continuare la scripturi automate pentru modificarea topicii, reformularea sau substitutia (sinonimica) de cuvinte, spam-ul de tip imagine recurge la alterarea continutului afisat. Celelalte tipuri de mesaje nesolicitate, precum cele ce au anexate fisiere in format PDF, audio si video si-au pierdut popularitatea, constituind in prezent doar 10-15% din totalul amenintarilor.
La randul lor, actiunile de tip phishing din prima jumatate a lui 2008 au variat atat ca amploare, cat si ca destinatie, inregistrandu-se o crestere semnificativa a numarului de banci si persoane vizate.
Principalele elemente de identificare falsificate apartin cu predilectie institutiilor financiare din Statele Unite, iar posibilele victime provin din randul vorbitorilor nativi de limba engleza care au domiciliul in Statele Unite, Marea Britanie sau Canada, desi cercetatorii BitDefender au primit in ultimele saptamani mai multe sesizari referitoare la atacuri ce s-au desfasurat in Spania, Italia si Franta. Cele mai multe argumente invocate de mesajele nelegitime pentru obtinerea de informatii confidentiale sunt in continuare negative si se refera la blocarea sau expirarea contului, dar si la diverse solicitari de actualizare din motive de securitate.
In Romania, incidentele de phishing au devenit tot mai frecvente, acestea fiind in stransa legatura cu dezvoltarea serviciilor de tip e-banking si e-commerce. In acelasi timp, in cazul in care autorii sunt identificati, acestia risca amenzi destul de mici, mai ales in cazul prelucrarii datelor cu caracter personal, legislatia fiind extrem de permisiva.
In clasamentul celor mai raspandite 10 tipuri de continut spam pentru prima jumatate a lui 2008, se regasesc, pe primul loc, medicamentele, urmate de ceasuri contrafacute, instrumente pentru phishing, software piratat, pornografie, credite, oferte de angajare, instrumente pentru distribuirea de virusi de tip cal troian, matrimoniale, diplome si certificari.
BitDefender este producatorul unei linii de solutii de securitate a datelor atestate pe plan international. Solutiile BitDefender sunt distribuite printr-o retea globala de parteneri (distribuitori si reselleri) in peste 100 de tari din intreaga lume.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Aproape 55% dintre angajatii romani se simt obositi sau suprasolicitati saptamanal
- Piata industriala si logistica a incetinit cu 30% in primele noua luni, dupa anul record 2025
- 15.000 de clienti ING Bank Romania au deschis cont prin platforma de investitii ING Invest
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari
- ING Bank Romania relanseaza aplicatia mobila pentru antreprenori ING Business PRO
- Deloitte a asistat OMV Petrom pentru doua proiecte de hidrogen verde la Petrobrazi, finantate prin PNRR
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II