Coasta de Azur - scumpa, dar nu inaccesibila
Data publicarii: 25-07-2008 | TurismCoasta de Azur a fost vreme de jumatate de secol o destinatie la care romanii puteau doar visa, iar lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici pe parcursul anilor '90, din cauza preturilor practicate de hotelierii francezi, noteaza Gandul. Situatia a inceput sa ia insa o noua turnura din 2004 incoace, odata cu cresterea spectaculoasa a tarifelor in majoritatea tarilor riverane Marii Mediterane: diferentele dintre o destinatie "premium", cum este Coasta de Azur, si Grecia sau Turcia au scazut spectaculos.
In momentul de fata, Nisa sau Cannes sunt, pe ansamblu, cu doar 30-40% mai scumpe decat statiunile renumite din zona Mediteranei Orientale. In plus, diferenta este vizibila doar cand faci calculul costului total al sejurului, si provine in cea mai mare parte din mesele la restaurant, transportul mult mai scump sau excursiile optionale costisitoare. Cu o minima informare prealabila, multe din aceste cheltuieli pot fi evitate: de pilda, pentru turistii care nu au asigurat transferul de la aeroport la hotel, un drum cu taxiul de la aeroportul din Nisa pana in centrul orasului costa intre 30 si 40 de euro. Aceeasi calatorie, facuta cu autobuzul 98, costa doar 4 euro.
O saptamana la Cannes sau Nisa, sub 900 de euro in varf de sezon
Chiar daca, in continuare, Coasta de Azur este una dintre destinatiile favorite ale milionarilor din lumea intreaga, majoritatea hotelurilor sunt destinate turistilor cat se poate de obisnuiti. Ofertele disponibile pe piata romaneasca pentru a doua jumatate a lui august, considerata varf de sezon la Cannes sau Nisa, incep de la 750 de euro pentru o saptamana la hotel de trei stele, cu transport cu avionul, transfer aeroport-hotel-aeroport si mic dejun inclus. Chiar dupa ce adaugam la pretul "de acrosaj" taxele de aeroport de 105 euro si sumele de 70-90 de lei cerute separat de agentii, ramanem sub 900 de euro, un total cat se poate de acceptabil pentru o destinatie premium.
Nici la patru stele situatia nu difera cu mult: pretul "de vitrina" este de 900-950 de euro, suma la care se adauga taxele de aeroport si cei 70-90 de lei pretinsi separat de agentii.
Pentru a evita totusi o dezamagire de proportii, e bine sa studiati atent atat site-ul web al hotelului ales, cat si datele disponibile despre statiunea pentru care ati optat. De pilda, plaja din Nisa, care se intinde de-a lungul celebrei Promenade des Anglais, arata foarte bine de la distanta, dar este aproape impracticabila pentru baie si plaja, fiind acoperita de un pietris cat se poate de "neprietenos".
Restaurantele si excursiile optionale, principalele "gauri" in buget
Daca pretul cerut de agentii pentru sejurul propriu-zis nu pare prea periculos pentru bugetul unei familii cu venituri bune, trebuie sa tineti seama de un detaliu extrem de important: in pret este inclus, invariabil, doar micul dejun. Cu alte cuvinte, celelalte doua mese zilnice le veti plati din buzunar, la fata locului, si, daca nu aveti de gand sa comiteti "sacrilegiul" de a manca de la fast-food pe Coasta de Azur, va trebui sa alocati cel putin 400 de euro de persoana doar pentru hrana. Nu va imaginati ca in acesti bani veti avea parte de prea multe rafinamente: cu 20-25 de euro abia mananci meniul zilei intr-un restaurant decent.
Lucrurile stau la fel si in privinta excursiilor optionale organizate de agentiile de turism: tarifele sunt de cel putin doua ori mai mari decat in cazul unor oferte similare ca program, distanta parcursa si durata din Grecia.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Aproape 55% dintre angajatii romani se simt obositi sau suprasolicitati saptamanal
- Piata industriala si logistica a incetinit cu 30% in primele noua luni, dupa anul record 2025
- 15.000 de clienti ING Bank Romania au deschis cont prin platforma de investitii ING Invest
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari
- ING Bank Romania relanseaza aplicatia mobila pentru antreprenori ING Business PRO
- Deloitte a asistat OMV Petrom pentru doua proiecte de hidrogen verde la Petrobrazi, finantate prin PNRR
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II