Angajatii romani nu vor contracte pe perioade determinate
Data publicarii: 03-09-2008 | HR/CariereAngajatii romani nu vor sa lucreze cu contract de munca pe perioada determinata, in general, acestia prefera un loc de munca in care sa aiba asigurata o stabilitate financiara pe termen lung. Multi dintre ei au de achitat credite si imprumuturi la diverse institutii financiare si prefera un job pe o perioada nedeterminata, chiar daca este mai prost remunerat, sustin specialistii in resurse umane.
"Angajatii nu vor sa incheie un contract de munca determinat, deoarece se tem ca nu au o siguranta financiara, au mai mica incredere in sine si fata de angajator", spune Alexandru Talmazan, managing partner al firmei de executive search Wrightson.
Un alt motiv pentru care angajatii prefera un job pe o perioada nedeterminata este acela ca, in cazul solicitarii unui credit bancar, acest lucru are o pondere foarte importanta, deoarece bancile din Romania sunt mai reticente in a acorda imprumuturi celor care sunt angajati cu contract pe o perioada de timp limitata.
Angajatii cu un contract de munca determinat nu pot obtine credite foarte mari, dar exista diferite variante, prin care pot fi, totusi, creditati. De exemplu, acestia pot obtine un credit daca au un coplatitor sau daca perioada de creditare este mai mica decat perioada pentru care au fost angajati.
La nivel de specialisti, de exemplu, project manageri de pe piata locala se feresc sa lucreze pe contracte de munca pe perioada determinata si obliga firmele sa apeleze la profesionisti din strainatate, sustin specialistii in executive search.
"Specialistii romani in project management nu accepta sa lucreze cu contract de munca pe perioada determinata, astfel, multe dintre companii sunt nevoite sa apeleze la angajati straini. Cele mai multe posturi sunt libere in domeniile arhitectura si constructii, unde, in prezent, firmele aduc un numar mare de angajati din strainatate", spune Alexandru Talmazan, managing partner al firmei de executive search Wrightson.
Acesta spune ca specialistii nostri refuza astfel de contracte, pentru ca se tem ca nu isi vor gasi rapid de lucru dupa finalizarea proiectelor.
"Strainii au o alta mentalitate, sunt obisnuiti sa lucreze pe proiecte si, uneori, e chiar mai avantajos sa fii platit la proiect", adauga Alexandru Talmazan.
In prezent, deficitul de profesionisti in project management este estimat la circa 10.000-15.000 de persoane, potrivit mai multor specialisti in domeniu. In Romania, cei mai multi dintre managerii de proiect lucreaza in IT, aproximativ 80%, insa nevoia cea mai mare este resimtita in domeniul constructiilor", declara Mihai Mihailescu, reprezentant al Project Management Institute (PMI), membru in PMI USA Ethics Appeals Committee.
PMI este una dintre cele mai importante asociatii globale a specialistilor in project management.
Potrivit lui George Butunoiu, specialist in executive search si unul dintre cei mai cunoscuti head-hunteri locali, "importul" de project manageri straini pentru conducerea proiectelor din constructii a devenit un nou trend pe piata romaneasca.
Constructiile civile, industriale sau de infrastructura, IT&C-ul si serviciile sunt domeniile unde se inregistreaza cel mai mare deficit de manageri de proiect.
Trenduri
- Angajatii romani prefera un job pe o perioada nedeterminata, chiar daca este mai prost remunerat
- Firmele aduc specialisti straini pentru joburile pe proiecte
- Constructiile, domeniul cu cel mai mare deficit de specialisti
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica