Provincia face profituri mici pe TV
Data publicarii: 05-09-2008 | MediaPresa audiovizuala locala nu se poate sustine financiar din publicitate, fiind intretinuta de afaceri din alte domenii, noteaza Adevarul.
Primii 15 radiodifuzori din tara au facut o cifra de afaceri cumulata, in 2007, de 19 milioane de euro, dar, in mare parte, aceste sume vin din alte domenii, nu cele din media.
Profitul reusit de primele 15 societati, ca cifra de afaceri, care detin licente audiovizuale, depaseste 725.000 de euro. Trei dintre aceste societati nu o duc prea bine si au acumulat, anul trecut, pierderi totale de 512.645 de euro. Numai doi din primii 30 de radiodifuzori ca cifra de afaceri au profituri din sase cifre, restul au reusit profituri formate din cinci si patru cifre.
Situatia este de inteles, din moment ce un contract de publicitate pentru radiourile locale nu depaseste 500 de euro pe luna, iar unul pentru tv ajunge pe la 700-800 de euro.
Trustul media bacauan Desteptarea, controlat de fostul primar Dumitru Sechelariu (93%) si de mai multi actionari minoritari, care au impreuna 7%, detine cotidianul "Desteptarea", saptamanalul "Onesti expres", posturile TV Bacau si Radio Alfa, si 38 de chioscuri de presa. Societatea are cea mai mare cifra de afaceri, in 2007, dintre toti radiodifuzorii din afara Bucurestiului, 3,7 milioane de euro.
"Desteptarea" este lider si in clasamentul profitului, care a ajuns la 314.471 de euro anul trecut. Managerul trustului, Narcisa Fecioru, a declarat pentru "Adevarul" ca radioul se sustine din publicitatea atrasa, iar postul tv are un usor deficit.
"Pentru postul de radio, contractul mediu lunar este de 500 de euro, iar pentru canalul tv acesta ajunge cam pe la 700-800 de euro", a afirmat Narcisa Fecioru. Publicitatea din presa locala nu este contractata intotdeauna pe criterii de competitivitate si, uneori, interesele politice directioneaza banii din publicitate.
Contractele de 1.000 de euro sunt fabuloase
"Principalii cumparatori de spatii publicitare in media audiovizuala bacauana sunt dealerii auto si vanzatorii de materiale de constructii, dar bani vin si de la saloanele de infrumusetare si cofetarii", a mai spus managerul trustului media Desteptarea.
Sebastian Zoicas, directorul administrativ al postului Radio Impact din Baia Mare, spune ca presa audiovizuala din localitate nu reuseste sa-si sustina activitatea din publicitatea pe care o atrage si da exemplul propriu. "Pe radio avem cheltuieli lunare de 3.000 de euro si reusim, in lunile bune, sa atragem publicitate de 2.000 de euro", a declarat Sebastian Zoicas pentru "Adevarul".
Acesta a spus ca in Baia Mare presa scrisa o duce bine si ca sunt cam 12 ziare locale. "Avem un ziar, 'Glasul Maramuresului', care reuseste sa sustina o televiziune, Axa TV Baia Mare", a mai afirmat Zoicas. Piata de publicitate locala nu reuseste sa sustina posturile de radio si tv maramuresene.
Situatia este identica in aproape toata tara. "Pe piata locala, un contract de publicitate de 500 de euro este mare. Un contract de 1.000 de euro este fabulos", confirma si directorul administrativ de la radio Impact.
Cifra de afaceri a primelor 35 de firme care detin licente audiovizuale radio sau tv ajunge la 21,5 milioane de euro, dar 12 dintre societati au incheiat anul trecut pe pierderi.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene