Israelienii muta munti si cascade in cel mai mare mall din tara
Data publicarii: 03-10-2008 | AfaceriLa finele anului viitor va fi inaugurat cel mai mare mall din Bucuresti si din tara si odata cu el cele mai inedite spatii de distractie dintr-un centru comercial, noteaza Cotidianul.
Fantani arteziene, patinoar, panouri de catarare si un munte in miniatura. Acestea sunt doar cateva dintre ofertele in materie de entertainment pe care dezvoltatorul israelian, AFI Europe, le propune pentru cel mai mare mall din Romania, AFI Cotroceni Park. De asemenea, noul centru comercial va gazdui primul cinematograf 3D IMAX din tara, la care se adauga alte 20 de sali de cinema precum si un cazino electronic. Este vorba de 4.000 de metri patrati de distractie, numai pentru aceasta zona investitiile companiei cifrandu-se la aproximativ trei milioane de euro. Per total, proiectul AFI Cotroceni Park, care include, in aceasta faza, si cinci cladiri de birouri, presupune o investitie de aproximativ 300 de milioane de euro si o suprafata inchiriabila de 76.000 de metri patrati.
In ceea ce priveste zona de shopping, Cotroceni Park va include 215 magazine, 80% din spatiu fiind deja inchiriat. Astfel, printre brandurile care vor fi prezente in noul mall se numara Mango, Mark&Spencer, Hondos, SMYK, Reserved, Benetton, Intersport, Humanic, Koton si Springfield. Totodata, mall-ul va gazdui si Peek&Clopenburg, intrat anul acesta pe piata autohtona, in Baneasa Shopping City. Totodata, in cadrul mall-ului va exista si un hipermarket real.
Conform planurilor dezvoltatorului, complexul ar include si un hotel de 5 stele, care ar putea sa inlocuiasca unul dintre cele cinci proiecte de cladiri de birouri. "Pentru acest proiect (hotel - n.red.) am inceput negocierile cu divizia de hoteluri a AFI Group (compania-mama a AFI Europe - n.red.) si urmeaza ca in urmatoarele luni sa demaram discutiile si cu alte lanturi hoteliere", a declarat Tal Roma, business development manager in cadrul AFI Europe, potrivit caruia hotelul va fi unul de 5 stele si va apartine unui lant care nu se afla inca pe piata autohtona. "Noi vom construi hotelul si, cel mai probabil, compania cu care vom incheia acest parteneriat va inchiria cladirea", a mai explicat Roma, care estimeaza investitia in hotel la 25 de milioane de euro.
Potrivit oficialilor companiei, AFI Cotroceni Park va fi inaugurat inainte de sarbatori, in 2009. " Proiectul va fi finalizat la timp deoarece constructia este realizata de catre o companie-sora a noastra (Danya Cebus - n.red.). Avem asigurata intreaga finantare pentru dezvoltarea proiectului, iar intarzieri ar fi putut sa apara daca nu am fi avut selectat constructorul", a declarat Reuven Havar, directorul pentru Romania al dezvoltatorului imobiliar, care sustine ca nu are probleme cu finantarea mall-ului, in ciuda crizei financiare care afecteaza SUA si Europa.
AFI Europe are in curs de dezvoltare zece proiecte imobiliare in Bucuresti, Arad si Ploiesti, cuprinzand spatii de birouri, centre comerciale si locuinte, valoarea totala a investitiei israelienilor cifrandu-se la aproximativ doua miliarde de euro. Printre acestea se numara AFI Palace Arad, pentru care este in curs de incheiere contractul cu antreprenorul general, AFI Palace Ploiesti si inca un centru comercial in Capitala, amplasat pe terenul Laromet. De asemenea, dezvoltatorul este in curs de a cumpara 33.000 de metri patrati in Pitesti, unde intentioneaza sa construiasca un centru comercial de tip mall, investitie de circa 50 de milioane de euro.
Integral in Cotidianul
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Èširiac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie