Criza financiara va duce la maturizarea pietei de retail romanesti
Data publicarii: 16-10-2008 | AfaceriCriza financiara internationala se va resimti si in retailul autohton, unde o buna parte din proiectele de centre comerciale anuntate nu vor mai fi finalizate, ceea ce va duce insa la maturizarea pietei, a declarat, miercuri, directorul general REAG Romania, Constantin Banu.
"O mare parte din proiectele anuntate, posibil chiar 50% dintre ele, nu vor ajunge la bun sfarsit pentru ca dezvoltatorii nu mai gasesc asa usor finantare. Ne-am obisnuit ca in Romania orice se construieste sa aiba succes, insa criza va duce la o triere a dezvoltatorilor. Cred ca piata se va maturiza si efectele directe asupra consumatorului vor fi pozitive", a declarat directorul general al Real Estate Advisory Group Romania (REAG), Constantin Banu.
Acesta a adaugat ca, desi finantarile nu se mai gasesc usor sau chiar deloc, sistemul bancar romanesc s-a protejat foarte bine si lucrurile "vor merge in continuare bine" in retail. In plus, efectele acestei perioade de stagnare si confuzie datorate crizei finaciare se vor simti pana in primavara lui 2009.
"Dupa aceasta perioada, piata va continua sa evolueze sub presiunea a doi poli majori, pe de-o parte cererea foarte mare si pe de alta parte banii privati care trebuie investiti", a mai spus Banu, in cadrul Forumului Retail Pro organizat de Business Media Group.
Real Estate Advisory Group a fost infintat in 1992, ofera servicii de consultanta in domeniul imobilar si are drept clienti Citigroup, Lazard, Banca Intesa etc.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5,2788 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie