Cresterea euro umfla preturile in februarie
Data publicarii: 08-01-2009 | EconomieMoneda nationala a batut un nou record ieri, cotatia BNR pentru moneda europeana a fost de 4,1385 de lei, mai mare cu peste 6 bani decat in ziua precedenta. Analistii spun ca deprecierea leului va continua, astfel ca, pana la finele lunii ianuarie, am putea asista la noi cotatii istorice. Devalorizarea monedei nationale se va simti foarte mult in alimente care, in aceasta perioada, sunt importate si, evident, platite in euro. Mai mult, nici cei care au rate in euro la banci si salarii in lei nu vor scapa de efectele deprecierii. In perioada de iarna, Romania este destul de "vulnerabila" din punctul de vedere al importurilor, in special pe segmentul de carne de porc, fructe si legume.
Cresteri de pana la 20%
"Din februarie, preturile la carne, lapte, fructe si legume vor creste cu 7%-10%, daca euro se mentine la 4,1 lei. Daca se va continua deprecierea leului, probabil vom ajunge ca in martie sa avem preturi cu 20% mai mari", a mai avertizat presedintele Agrostar. Partea buna este ca reprezentantii panificatorilor din Romania cred ca pretul la paine nu se va schimba decat in anumite conditii, care tin mai mult de gazul natural. "Pretul painii nu se va modifica. Noi avem norocul ca nu luam materia prima din import. Singurele lucruri care ar putea influenta o modificare de pret ar fi cresterea materiei prime la paine si scumpirea gazelor", a declarat Aurel Popescu, presedintele Rompan.
Integral in Evenimentul Zilei
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026
- Legea 239/2025 inaspreste conditiile pentru plata dividendelor si restituirea imprumuturilor catre actionari
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro