Ce se va intampla cu leul in primavara?
Data publicarii: 09-01-2009 | EconomieLa mijlocul anului 2007 s-a declansat criza subprime pe piata financiara din SUA, iar efectele negative au depasit cele mai pesimiste asteptari. Institutiile financiare si bancile au suferit pierderi uriase, a incetat sa functioneze piata creditului si a crescut aversiunea la risc a investitorilor. Astfel, aceasta criza s-a resimtit si in tara, ratingul pentru Romania a scazut la nivelul non-investment grade, iar investitorii considera tara noastra mai riscanta decat inainte.
Investitiile straine in valuta si finantarea externa a deficitului bugetar vor genera presiune pe moneda nationala anul acesta, iar pentru a diminua deprecierea, Banca Nationala va utiliza parte din rezervele valutare pentru acoperirea necesitatilor de finantare externa si de sustinere a cursului valutar.
Este important in 2009 sa existe un deficit bugetar cat mai mic cu putinta, acest aspect fiind posibil prin reducerea de costuri si un management performant al Ministerului Economiei si la cel al Finantelor. Deciziile noului Guvern cu privire la politica fiscala si bugetara din 2009 vor avea un impact determinant asupra cursului valutar si a increderii investitorilor straini, in plus o finantare externa de la FMI ar avea un impact real pozitiv asupra increderii acestora.
In momentul actual pe piata interbancara un euro a ajuns la 4.1 lei, iar pe piata de la Sibiu pentru scadenta martie este cotat la aproximativ 4.3 lei, pentru septembrie la aproximativ 4.45 lei, iar pentru decembrie la 4.57 lei.
Pentru a preconiza evolutia cursului valutar trebuie avut in vedere factorii de incertitudine.
Daca pachetele propuse de Guverne pentru salvarea sistemului financiar bancar vor da roade, cheltuielile efectuate de catre stat vor fi limitate (deficit bugetar redus), BNR va interveni in piata si va sustine moneda nationala, coroborat cu un credit de la FMI sau BCE este posibil sa avem un curs valutar euro/lei mediu de 4-4.1 cu o depreciere a monedei nationale puternica in prima parte a anului.
Daca incertitudinile pe pietele financiare internationale persista, autoritatile nu iau masuri adecvate pentru combaterea crizei si in acelasi timp apar atacuri speculative (iar BNR nu reuseste sa faca fata) este posibil sa avem un curs mediu euro/leu de 4.2 - 4.4. Referitor la economisire, in aceasta perioada moneda nationala tinde sa ofere un profit mai mare decat moneda unica europeana.
Astfel, daca un euro ajunge sa fie cotat la 4.1 lei in ianuarie si 4.2 lei in decembrie pentru o suma investita acum se obtine un randament mai bun daca se economiseste in lei pe o perioada de 12 luni. Pentru o perioada scurta de 1-3 luni exista posibilitatea ca economisirea in euro sa fie mai profitabila decat cea in lei, deoarece deprecierea leului va continua pana in martie - aprilie.
Un lucru este cert: in prima parte a anului, leul va pierde teren in fata monedei europene.
Interesant este ce se va intampla dupa luna martie, cand leul ar trebui sa se aprecieze, iar increderea in sistemul bancar sa revina.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale