The Guardian: Criza va aduce lupte de strada in Romania
Data publicarii: 19-01-2009 | EconomieCresterea inflatiei, disponibilizarile masive si criza gazelor se vor resimti puternic in tarile din Europa de est, in special in Romania, Bulgaria si tarile baltice, unde tensiunile economice, sociale si politice ale ultimelor luni vor duce la greve si lupte de strada. Potrivit expertilor citati de "The Guardian" si preluati de ziare.com, Europa de est se indreapta catre o violenta "primavara a nemultumirilor", generata de criza economica globala: greve violente care vor recidiva in lupte de strada.
Lovite din ce in ce mai rau de criza financiara, Romania, Bulgaria si tarile baltice trebuie sa faca fata si unei destabilizari politice adanci, unui conflict social si unor tensiuni rasiale ce vor prinde din ce in ce mai mult contur. Cele mai recente estimari arata ca economia unor tari est-europene, dupa ce a inregistrat o crestere economica dubla in ultimii zece ani, nu va depasi 5% in acest an, cu o culme a inflatiei de 13%.
Analistii se tem ca Romania, care a intrat in Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007 odata cu Bulgaria, va fi urmatorul stat care se va confrunta cu tensiuni din ce in ce mai violente in randul populatiei.
Printre marile companii din Romania care ameninta cu disponibilizari masive este si producatorul low-cost Dacia, unde 40.000 de angajati ar putea intra in somaj tehnic daca vanzarile nu vor fi recuperate. In ciuda estimarilor, purtatorul de cuvant al Renault, care detine Dacia, spune ca o asemenea reducere a angajatilor ar fi posibila doar intr-un "scenariu catastrofic". Pe de alta parte, uzinele Dacia au fost oprite in Romania pentru mai mult de doua luni.
O alta problema in Romania, ca si in restul regiunii, este ca multi proprietari de locuinte din clasa de mijloc au contractat credite ipotecare in euro. Achitarea ratelor a devenit din ce in ce mai dificila, odata ce moneda locala a inceput sa se devalorizeze.
Dr. Jonathan Eyal, specialist in regiune, de la Royal United Services, Londra, spune ca tarile est-europene nu sunt pregatite pentru impactul recesiunii mondiale si risca probleme sociale. "In multe cazuri, este vorba despre economii fragile, cu structuri politice lipsite de elasticitate, cu partide politice care nu sunt foarte bine definite si institutii slabe. Nu sunt pregatite pentru ceea ce le-a lovit. Anul trecut s-au clatinat tarile vest-europene. Acum, cea care primeste in plin lovitura crizei este periferia mai slaba", a adaugat Eyal.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie