Internetul are frisoane din cauza crizei
Data publicarii: 21-01-2009 | MediaOamenii din online sunt prudenti cand vine vorba de publicitatea in 2009. Din cauza scaderii bugetelor de publicitate, televiziunile vor incerca in 2009 "sa muste" cote cat mai mari din publicitatea alocata celorlalte suporturi media.
Criza economica ii face pe specialistii internetului sa adopte o atitudine prudenta in ceea ce priveste estimarile investitiilor publicitare din anul 2009. Luni seara, la reuniunea Web Club a oamenilor din industria online, putini vorbitori s-au incumetat sa faca predictii. Marius Pahomi, Interaction Business Development Manager Mediaedge:cia, a fost singurul optimist: investitiile in publicitatea online vor creste cu 25% fata de anul 2008.
Dilema: reclame in print sau in online
Pahomi crede ca celelalte canale de comunicare vor cunoaste cresteri procentuale, dar mai mici decat online-ul. Astfel, televiziunea va creste cu 5 - 10%, radioul cu 10%, in timp ce outdoor-ul va stagna. Pahomi estimeaza ca presa scrisa va avea cel mai mult de suferit, inregistrand o scadere de 10%.
El a mai spus ca exista clienti care au o dilema: sa investeasca in print sau in online? In 2009, companiile imobiliare, financiar-bancare si auto vor investi mai putin in publicitate, insa industria de comunicare va fi sustinuta de producatorii de bunuri de larg consum, bauturi, telecom si medicamente.
Mai toti specialistii din online se agata de speranta ca multi dintre clientii care vizeaza eficientizarea costurilor de marketing se vor indrepta catre internet, un mediu ieftin si cu rezultate masurabile. "Am semnale ca exista clienti dispusi sa vina cu bugete de 30.000 - 40.000 de euro pe zona de online, dar ei vor dori eficienta", a spus Orlando Nicoara, director general Media Pro Interactiv.
Totusi, nimeni nu poate stabili o lista cu clientii care vor include si internetul in planurile lor de comunicare. Dragos Stanca, Managing Director F5, compania online a grupului Realitatea-Catavencu, a spus ca atat timp cat oamenii de decizie din marile companii nu au contact cu internetul, vor fi mai greu de convins sa investeasca in reclamele virtuale.
"Din pacate, mai bine de jumatate din sefii care decid incotro se duc bugetele de comunicare nu sunt «heavy users» ai internetului", a declarat Stanca.
O ingrijorare majora a oamenilor din online este ca televiziunile vor incerca sa atraga bugete cat mai mari, chiar si de la cele care le revin altor canale de comunicare. Bogdan Nitu, director general al agentiei interactive Webstyler, si-a propus pentru 2009 o crestere a cifrei de afaceri cu 50%. Cum va face asta? "Vom merge peste proprii clienti si le vom propune proiecte noi", afirma Nitu.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie