Ce salariu sa cereti
Data publicarii: 09-02-2009 | HR/CariereLeafa pe care o pretindeti la interviul de selectie trebuie sa fie in concordanta cu nivelul de competenta. De fiecare data cand in timpul unui interviu de angajare se apropie momentul discutiei despre salariu, candidatii (cel putin incepatorii) se framanta si se gandesc: "Ce sa spun daca ma intreaba cat vreau?", "Cat sa cer?", "Oare e bine sa-i pun pe ei sa-mi faca oferta sau sa cer eu mai mult, ca sa am de unde scadea?".
Expertii in resurse umane spun ca un candidat diplomat va astepta ca acest subiect sa fie abordat de catre angajator. Ei sugereaza ca ar fi bine ca, la discutia cu angajatorul, sa se lase de inteles ca nu banii constituie principalul motiv pentru aplicatia la job. "Este recomandat ca aspectul financiar al ofertei sa fie abordat intr-o etapa avansata a procesului de selectie, dupa ce v-a fost evaluata compatibilitatea cu cerintele postului si cultura organizationala", explica Amalia Savinescu, membra a HR Club, managing partner la Tandem Consulting, companie specializata in recrutare si consultanta.
Prima data intrebati care va sunt atributiile
Chiar daca intrebarea "Cat sa cer?" nu va da pace, expertii in resurse umane recomanda ca aceasta sa nu fie prima. "Intotdeauna este bine ca primele doua-trei intrebari sa fie legate de atributii, responsabilitati, colegi, sefi, conditii de lucru, piata specifica in care activeaza compania si abia apoi puteti sa intrebati despre beneficii", scrie stefan Murgeanu in cartea "Concediaza-ti seful!". O abordare prematura a subiectului salarial, explica specialistii, poate genera impresia unei motivari pur financiare. Iar inainte de a masura in cifre valoarea unui candidat, fiecare angajator doreste sa evalueze gradul in care acesta corespunde cerintelor.
Expertii pot da cartile pe fata
Negocierea salariului depinde foarte mult si de nivelul de cariera la care va aflati si de maniera in care ati fost abordat de angajator. "Daca vorbim despre candidati care au aplicat la un job si sunt la inceput de cariera, este bine ca acestia sa nu se pronunte referitor la nivelul salarial asteptat si sa raspunda astfel: «Consider ca dumneavoastra veti aprecia exact si corect nivelul si cuantumul salariului pe care acest job il are si eu voi fi multumit si incantat sa ma alatur echipei»", spune Mihaela Forgaciu, experta in resurse umane, membra a HR Club.
Insa daca este vorba despre candidati cu mai multa expertiza, care au fost "atacati direct" de catre viitorul angajator, atunci lucrurile stau cu totul altfel. "Se poate discuta despre pachetul salarial actual si despre nivelul asteptat in cazul unei schimbari, eventual si despre prima de instalare, daca este cazul", mai spune Mihaela Forgaciu.
Autoevaluati-va inainte de interviu
Chiar daca aveti experienta foarte mare si sunteti cautat pe piata, inainte de a ajunge in fata unui angajator, trebuie sa va autoevaluati. Practic, trebuie sa va ganditi cat de competent sunteti, sa luati in considerare raportul cerere/oferta de pe piata muncii si ce alte propuneri mai aveti.
Pregatiti-va foarte bine, iar banii vor veni singuri
Daca va doriti o leafa mare, dar nu vreti ca angajatorul sa-si dea seama de acest lucru, este suficient sa veniti la interviu foarte bine pregatit, astfel incat sa cuceriti angajatorul. In felul acesta, nu dumneavoastra veti fi cel care va cere o suma mare, ci chiar angajatorul va va propune un salariu generos, cu care sa va atraga in companie. "In general este important sa demonstrati ca sunteti cel mai potrivit candidat, din toate punctele de vedere", mai spune Mihaela Forgaciu. O oferta salariala buna va fi prezentata celui mai bun candidat dintre cei disponibili, respectiv celui care face dovada, in toate etapele procesului de selectie, ca merita. "Concentrarea candidatului pe continutul postului, pe responsabilitatile specifice si pe dezvoltarea pe termen lung in cadrul organizatiei respective va transmite angajatorului un mesaj pozitiv, iar oferta financiara va beneficia de acest efect", explica Amalia Savinescu.
Sume: Lefuri orientative
Salariile pentru incepatori sunt, de regula, de 250-300 de euro. Dupa acest "start", marirea lefurilor depinde de fiecare persoana in parte. Cei cu doi-trei ani de experienta pot avea lefuri intre 250 si 700 de euro. Pentru cei cu pana-n zece ani de experienta, salariile sunt si de 1.000 de euro. Daca aveti mai mult de zece ani experienta, puteti lua un salariu mai mare de 2.000 de euro, dar si 1.000 de euro sau mai putin. Acestea nu sunt niste sume batute in cuie. Totul depinde de pozitia ocupata, de domeniul de activitate, de cat de bine este situata compania pe piata, dar si de cat de competent sunteti. Insa un lucru este cert: trecerea anilor nu garanteaza marirea de salariu. Daca sunteti "vechi" intr-o firma, aceasta nu inseamna ca sunteti, obligatoriu, si competent.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene