Cursul de referinta a urcat marti la 4,2569 lei/euro
Data publicarii: 10-02-2009 | Finante-BanciMoneda nationala s-a depreciat cu peste un ban (0,28%) pana la un curs de referinta afisat de BNR de 4,2569 lei/euro, dupa cinci zile de intarire in fata euro, pe o piata linistita, in ton cu evolutia altor monede din regiune.
Luni, Banca Nationala a Romaniei (BNR) afisase un curs de referinta de 4,2450 lei/euro.
"Piata pare ceva mai stabila, nu mai sunt fluctuatii la fel de mari ca cele din zilele anterioare. Cursul se misca pe un interval restrans, de 4,20 si 4,30 lei/euro, la fel ca si alte monede din regiune", a spus dealerul Bancii Transilvania, Ioan Birle.
Moneda europeana se tranzactiona in debutul sedintei cu 4,2330 lei/euro, insa cursul a urcat in prima ora de tranzactionare pana la un nivel maxim de 4,2650 lei/euro. Dupa ora 12:00, leul s-a intarit pentru scurt timp, insa la ora 13:18 bancile cumparau un euro cu 4,2535 lei si il vindeau cu 4,2645 lei.
In regiune, forintul a pierdut teren in prima faza de la 287 la aproape 292 unitati/euro, apreciindu-se apoi pana la 289,6 unitati/euro. Dupa o apreciere usoara in debut, zlotul polonez a pierdut teren de la 4,2465 la aproape 4,50 unitati/euro, insa apoi cursul a coborat pana la 4,47 unitati/euro.
Fata de dolarul american, cursul de referinta publicat marti de BNR a stagnat la nivelul de luni, de 3,2817 lei/dolar.
Pe pietele internationale, moneda americana s-a intarit in prima parte a sedintei de la 1,30 la 1,28 dolari/euro, pentru ca apoi cursul sa urce la 1,2950 dolari/euro. La 13:18, ora Romaniei, euro era cotat la 1,2950 dolari.
Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de marti, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 14,05% pe an, usor mai scazut decat cel din sedinta anterioara, de 14,13% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a coborat la 15,84% pe an, de la nivelul de luni, de 16,51%.
Pe piata monetara dobanzile la depozitele pentru o zi de tip overnight au coborat usor fata de ziua precedenta, insa se mentin la un nivel ridicat, de 13%-15% pe an, in apropierea dobanzii percepute de BNR la facilitatea de credit (lombard), de 14% pe an.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene