Bugetarii vor beneficia, in 2009, de tichete de vacanta
Data publicarii: 07-04-2009 | EconomieTichetele de vacanta se vor acorda, in 2009, in sistemul bugetar, masura conform careia institutiile finantate de la bugetul de stat urmau sa nu primeasca aceste facilitati fiind eliminata, a declarat secretarul confederal al Blocului National Sindical (BNS), Vasile Zaborila.
Conform reprezentantului Blocului National Sindical, decizia s-a luat luni dupa discutiile dintre Ministerul Finantelor, Patronate si Sindicate, pe marginea proiectului de Ordonanta cu privire la rectificarea bugetara pentru anul 2009.
Initial, acesta prevedea ca institutiile publice finantate integral din bugetul de stat, local, din asigurarile sociale sau din subventii nu vor primi, in 2009, tichete de vacanta.
De asemenea, rectificarea bugetara prevede ca institutiile care au bugete asigurate din fonduri speciale sa nu primeasca anul acesta tichete de vacanta sau tichete cadou.
In acest context, ministrul turismului, Elena Udrea, a spus ca spera sa fie identificate solutii financiare pentru sustinerea, inca din acest an, a implementarii prevederilor legale privind acordarea tichetelor de vacanta in institutiile bugetare.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale