Siguranta locului de munca, principala grija a angajatilor
Data publicarii: 07-04-2009 | HR/CariereSiguranta locului de munca este principala grija a angajatilor care-si desfasoara activitatea in organizatiile din sectorul privat, potrivit ultimului studiu global al companiei de consultanta Hay Group, intitulat "Salariile in timpul recesiunii".
Cercetarea a fost realizata in martie 2009 prin intervievarea a peste 2.000 de companii din 88 de tari din intreaga lume. Una dintre concluzii a fost ca pentru 88% dintre angajati, cea mai mare temere este pierderea serviciului.
Urmatoarele temeri identificate de respondentii chestionati au fost scaderea nivelului salarial (87%) si inghetarea sau anularea bonusurilor (70%). "Companiile au fost fortate sa-si revizuiasca politica de recompensare a angajatilor, primii afectati fiind managerii, urmare a suspendarii bonusurilor. Restul salariatilor au de suferit prin amanarea cresterii salariilor si, in unele cazuri, prin scaderea lor", spune Nick Boulter de la Hay Group.
Studiul arata ca 42% dintre companiile din intreaga lume si 43% dintre cele europene au inghetat sau au de gand sa inghete remuneratiile, in timp ce 8% au decis taierea valorii salariului, prin negociere colectiva sau impunere directa. In privinta celor cateva companii care au in vedere majorari salariale, procentul mediu de crestere avut in vedere este de 2,8%, mult mai mic decat in anii trecuti.
Conform cercetarii, 46% din companiile europene intentioneaza sa restructureze activitatea, masura care ar putea fi insotita si de concedieri in randul personalului. Dintre firmele incluse in studiu, 30% au operat deja reduceri de personal, procentele cele mai insemnate fiind in Grecia (50% din firme au facut concedieri), Portugalia (44%), Irlanda (40%), Franta (40%).
Nici restul beneficiilor acordate angajatilor nu vor scapa intregi. Astfel, programele de training si dezvoltare profesionala vor fi reduse cu 26%, plata orelor suplimentare cu 19%, asigurarile de sanatate cu 5%, pensiile facultative cu 3%.
In tabara patronilor, cele mai mari temeri vizeaza capacitatea de a retine personalul valoros (88%) si abilitatea de a motiva angajatii (91%).
George Trifu
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie