Basescu, maximum doua camere pe credit. Boc poate prinde trei
Data publicarii: 10-04-2009 | Finante-BanciBasescu si Boc i-au indemnat pe romani sa mearga la banci pentru a cere credite, facand abstractie de conditiile drastice impuse de bancheri. Cotidianul a calculat ce credite ar primi cei doi, cu veniturile declarate, daca ar merge la ghiseu.
Utilizand doar veniturile obtinute din functia de sef al statului, Traian Basescu abia daca poate obtine un imprumut pentru un apartament cu doua camere intr-o zona semicentrala a Capitalei. Cu ajutorul sotiei, premierul Emil Boc isi poate lua chiar trei camere intr-un ansamblu nou.
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, poate obtine in actualele conditii de piata un credit bancar de maximum 74.000 de euro. Este vorba despre un imprumut ipotecar cu avans 30%, dobanda 9,7% pe an si rata lunara de 1.217 euro obtinut de la o banca greceasca, de pilda, pe o perioada de 12 ani. Cu alte cuvinte, cel putin in momentul de fata, presedintele isi poate lua pe credit cel mult un apartament cu doua camere in zona Crangasi sau, cu multa indulgenta, in zona Tineretului.
Premierul Emil Boc este ceva mai norocos si poate obtine pana la 182.000 de euro de la aceeasi banca printr-un credit pe o perioada de 28 de ani, potrivit unui calcul al finzoom.ro.
Adica isi poate permite chiar si un apartament cu trei camere intr-un ansamblu imobiliar nou. Rata lunara urca insa la aproape 1.700 de euro. In calculul nostru am luat in consideratie toate criteriile bancilor, inclusiv varsta (foarte important la presedinte, care nu poate lua un credit pe mai mult de 12 ani), starea civila, copiii sau venitul sotiei. Traian Basescu obtine aproximativ 8.000 de lei lunar, in timp ce Emil Boc si sotia sa au castigat anul trecut in jur de 11.100 de lei (premierul - 9.300 de lei din doua surse, primar si profesor universitar, iar sotia - 1.800 de lei). Ambii au, potrivit declaratiei de avere, suficiente economii pentru a achita un eventual avans.
Traian Basescu si Emil Boc mai pot incerca sa obtina un credit de nevoi personale cu garantii. Aceasta daca vor sa scape de plata avansului si, bineinteles, daca sunt dispusi sa garanteze cu o alta proprietate. In acest caz, Traian Basescu ar obtine pana la 71.000 de euro pe o perioada de sapte ani si o rata lunara de 1.217,39 euro. Emil Boc ar lua aproximativ 120.000 de euro pe 20 de ani si ar plati in fiecare luna aproape 1.200 de euro.
Integral in Cotidianul
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica