Romania ar putea acoperi pana la 8% din necesarul european de biocombustibili
Data publicarii: 29-04-2009 | EconomieRomania ar putea acoperi pana la 8% din necesarul european de biocombustibili, insa este nevoie de promovarea unor tehnologii de producere si utilizare a biocombustibililor la nivel de ferma, in sistem descentralizat, potrivit unui studiu al Institutului European din Romania.
"Romania isi poate acoperi, din resurse interne, cantitatea de biocarburanti recomandata de Directiva europeana pentru anul 2010 si, in plus, dispune de un potential de materii prime pentru realizarea unei productii de biocarburanti, in masura sa acopere pana la 8% din necesarul european. De asemenea, productia de biocarburanti ofera oportunitati de export si reprezinta o alternativa pentru dezvoltarea agriculturii si folosirea terenurilor neutilizate", se arata in studiul Institutului European din Romania.
Potrivit acestuia, Romania dispune de un potential agricol important pentru cultura materiilor prime necesare fabricarii de biocarburanti. Culturile de rapita, soia, sfecla de zahar sau sorg zaharat sunt cele mai adecvate pentru productia de biodiesel si bioetanol. "Cultivarea rapitei sau a sfeclei de zahar va reprezenta in scurt timp o afacere pentru agricultorii romani. Mana de lucru ieftina comparativ cu celelalte tari din UE, costurile de productie foarte avantajoase si, nu in ultimul rand, solul si clima, care sunt atuuri extrem de importante, vor putea face din Romania un jucator important pe piata biocarburantilor din UE", mai arata studiul.
De asemenea, autorii studiului spun ca biocarburantul este perceput, din ce in ce mai mult, drept un element integrat intr-un sistem bine determinat ecologic-economic-social.
In ceea ce priveste utilizarea in procente mici a biocombustibililor, analistul Aureliu Leca a declarat miercuri ca "trebuie gasit un compromis intre suprafetele agricole si suprafetele cultivate cu rapita" (n.r. Rapita reprezinta materia prima necesara fabricarii de biocarburanti.). Acesta a mai spus ca, in perioada de criza, investitiile trebuie orientate catre sectorul energetic. "Singurele centrale moderne din tara sunt cele doua reactoare de la Cernavoda, restul sunt carpeli", a precizat Leca.
Referitor la energiile regenerabile, studiul Institutului European din Romania anunta ca Romania are cea mai mare pondere de energie regenerabila din Europa Centrala si de Est (in balanta consumului de energie primara). "In acelasi timp, Romania dispune de un potential hidroenergetic economic amenajabil relativ important, de un potential tehnic amenajabil. semnificativ de resurse regenerabile, dar practic neutilizat, precum si de un potential agricol si forestier important. Insa, potentialul cel mai important al Romaniei este biomasa agricola, nu in lemn, pentru care in tara noastra nu exista practici organizate de colectare", potrivit studiului citat.
De exemplu, in tarile dezvoltate, resturile agricole sunt utilizate in unitati mici de cogenerare, instalate la nivelul comunelor, cu care se acopera necesarul energetic local. In acest fel, comunele isi fac inclusiv managementul deseurilor. In opinia studiului, "valorificarea potentialului neutilizat de productie a biomasei poate deveni o sursa importanta de biocarburanti si reprezinta o oportunitate importanta pentru Romania, indeosebi pentru dezvoltarea rurala".
Totodata, carbunele ramane principalul combustibil disponibil pentru producerea de energie electrica in termocentrale (cu o contributie de cel putin 50%, pentru o perioada lunga de timp, restul fiind acoperit de energia hidro, nucleara si sursele regenerabile), informeaza studiul.
"In termeni generali, Romania este o tara bogata (dispunand de o gama diversificata) in resurse sarace (reduse cantitativ) si scumpe (ca si costuri de extractie) si cu o perioada scurta de asigurare, in conditiile consumului actual (14-15 ani pentru petrol, 15 ani pentru gazele naturale si 40-50 de ani pentru carbune)", se mentioneaza in studiu.
Sectorul energetic din Romania va trebui sa faca fata principalelor provocari care se manifesta pe plan national, la scara UE si, respectiv, la nivel global: asigurarea securitatii ofertei de energie, cresterea competitivitatii economice si reducerea impactului asupra mediului inconjurator. Aceste provocari sunt cu atat mai importante cu cat Romania are de recuperat decalaje severe in ceea ce priveste gradul de performanta economica fata de tarile dezvoltate.
In prezent, Europa este din ce in ce mai dependenta de resurse energetice. Prin urmare, este in cautare de furnizori pentru a-si satisface cererea si a asigura securitatea. Europa detine a saptea parte din consumul mondial de energie si este dependenta de importuri mai mult de jumatate din necesarul energetic.
Independenta energetica a Romaniei este o "iluzie", intrucat Romania nu se descurca cu resursele de energie pe care le are, a declarat miercuri analistul in domeniu Aureliu Leca, in cadrul unei dezbateri pe tema securitatii energetice nationale.
"Independenta energetica a Romaniei este o iluzie. Romania, de 30-40 de ani, nu mai este independenta energetic (n.r. de cand a inceput sa importe gaze naturale din Rusia). In 15 ani, resursele de petrol si gaze vor disparea. Romania nu este autonoma energetic. Ea nu se poate descurca cu resursele economice pe care le are, ci trebuie sa importe", a spus Aureliu Leca.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Functiile financiar-fiscale au nevoie de un nou tip de profesionisti care folosesc tehnologia si inteligenta artificiala alaturi de competentele in fiscalitate
- Meta Estate Trust, rezultate la 9 luni 2025: profit net in crestere si active totale mai mari cu 10% fata de 2024
- Cargus: Crestere de 15% a volumelor de colete in weekendul de Black Friday, sustinuta de clientii internationali si de vanzarile din segmentul fashion
- Studiu Deloitte: veniturile afacerilor de familie, estimate sa creasca cu 84% in 2030 fata de 2020 la nivel global
- ETF BET Patria - Tradeville, cel mai mare ETF cu investitii in actiuni romanesti, atinge 700 milioane lei in active totale si 31 de mii de investitori
- 2Performant: Platforma BusinessLeague.com a generat mai multe vanzari fata de anul trecut in perioada Black Friday
- Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025 - cererea de spatii creste cu 64%, iar zona Bucuresti-Ilfov domina, din nou, inregistrand peste doua treimi din tranzactii
- Ce zic românii despre siguranța cumpărăturilor online de Black Friday
- Lipsa raportărilor detaliate despre impactul companiilor asupra naturii poate încetini acțiunile globale de protejare a ecosistemelor lumii
- Companiile au închiriat în primele 9 luni circa 750.000 mp de spații, cu 30% mai mult comparativ cu 2024
- Studiu EY: Cum pot companiile să transforme provocările transparenței salariale în avantaje competitive
- Studiu Revolut: Unul din trei români a pierdut bani după ce au urmat sfaturi din mediul online neverificate. 16% au pierdut până la 1.000 de euro din această cauză
- Timișorenii, nota 7,58 la testul „Siguranța Online
- Studiu Deloitte: în ciuda incertitudinii actuale, investitorii din Europa Centrală privesc cu optimism ultimele luni ale anului
- Directiva UE privind transparenta salariala – de cand produce efecte si ce informatii pune la dispozitia angajatilor