Costurile mai mici ar putea creste piata romaneasca de online
Data publicarii: Astazi, 17-06-2009 | MediaIndustria romaneasca de publicitate online, care, in 2008, a avut o valoare de circa 19 mil. euro si care reprezinta acum in jur de 5% din totalul pietei de publicitate, ar putea creste daca preturile practicate ar fi mai mici, au sustinut, in cadrul evenimentului RoNewMedia, ce s-a desfasurat ieri in Bucuresti, specialisti de pe piete internationale de publicitate.
Pascal Viguie, presedinte al companiei KanKan si membru fondator al boardului grupului francez BlueSky Capital, a explicat ca, in Franta, piata de online este de trei ori mai mare decat la noi, dar preturile sunt de cel putin doua-trei ori mai mici. In Romania, costul per mia de afisari (CPM) varia, anul trecut, intre opt si zece euro, in timp ce in Franta, acesta ajunge la trei-patru euro.
"CPM-ul nu ar trebui sa fie mai mare de un euro. In Franta pot sa cumpar reclama cu doi euro CPM-ul", a explicat el. Preturile de pe online sunt, de altfel, mai mari decat cele din offline. De exemplu, in cazul revistei Practic in Bucatarie, CPM-ul ajunge, potrivit specialistilor de pe piata, la trei euro, in timp ce, in cazul ZF, costurile ajung pana la 50 de euro. Libertatea practica un cost de 12 lei per mie pentru o jumatate de pagina de reclama in varianta tiparita, iar Jurnalul National - 25 de lei. In acelasi timp, se poate ajunge la costuri nete per mie cu aproximativ 50% mai mici decat cele rate-card.
Tomasz Musial, general manager al companiei poloneze BusinessClick.com, a spus ca problemele cu care se confrunta piata romaneasca in aceasta perioada au existat acum doi ani si in Polonia: "Online-ul din Marea Britanie ajunsese deja la un procent de doua cifre din publicitatea totala, iar noi, acum doi ani, aveam 5-6% si ne era rusine. Acum avem cam 10-11%". Calin Fusu, director general la Neogen, a spus ca este posibil ca aceasta versiune sa functioneze: "Daca acum clientii platesc zece euro pentru o mie de afisari, cu un buget de online de 10.000 de euro, de exemplu, ganditi-va ca, dintr-o data, cu 10.000 de euro ar cumpara mai mult, ar avea rezultate mai mari si la anul ar investi 100.000. Si asa ar creste piata".
Thomasz Musial a spus insa ca nu este de acord cu politica de micsorare a preturilor. El a explicat ca, in Polonia, se poate ajunge chiar si la 50 de euro pentru o mie de afisari, atunci cand targetarea este foarte bine facuta. "Poti vinde cu cativa euro daca vrei sa targetezi pe toata lumea de pe internet, dar altfel nu. (…) Pana la urma, depinde de ce obiectiv ai", a spus el. Potrivit studiului realizat de Interactive Advertising Bureau Romania si PricewaterhouseCoopers, anul trecut, piata online din Romania a ajuns la 19 milioane de euro.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene