Presedintele francez respinge austeritatea ca modalitate de combatere a crizei
Data publicarii: 23-06-2009 | InternationalPresedintele francez Nicolas Sarkozy a exclus cresterea impozitelor si masurile de austeritate, ca metode de a combate criza economica si a anuntat ca va contracta noi imprumuturi pentru a finanta investitiile, in pofida cresterii deficitului bugetar, transmite Reuters.
"Nu voi conduce o politica de austeritate, pentru ca aceasta a dat intotdeauna gres in trecut", a declarat el luni in fata camerelor reunite ale Parlamentului. Discursul sustinut la Versailles a fost considerat ocazia potrivita pentru a-si prezenta prioritatile pentru a doua jumatate de mandat si pentru a-si relansa agenda de reforme.
Desi Franta se confrunta cu un deficit bugetar de doua ori mai mare decat limita impusa de Uniunea Europeana, Sarkozy a pledat pentru investitii ample in diverse domenii, de la educatie la sanatate si cercetare, si a spus ca trebuie gasiti bani pentru a finanta aceste proiecte. "Nu putem continua sa ne fixam prioritati si sa nu furnizam mijloacele financiare necesare pentru a le atinge", a spus el, adaugand ca investitiile pe care le are in vedere vor necesita "mijloace considerabile". "Nu le putem realiza in contextul strict al bugetului anual".
Declaratiile lui Sarkozy vin la o zi dupa ce presedintele Bancii Centrale Europene Jean-Claude Trichet spusese ca nu este loc pentru noi indatorari sau cheltuieli si dupa ce ministrul bugetului Eric Woerth anuntase ca deficitul Frantei va depasi 7% din PIB in 2009 si 2010. In aceste conditii, Sarkozy a anuntat ca Parisul va contracta un nou imprumut, fie de pe pietele financiare, fie de la populatie, asa cum a facut fostul premier Edouard Balladur in 1993.
Sarkozy, care a criticat adesea "capitalismul anglo-saxon", a apreciat ca actuala criza subliniaza virtutile traditiei franceze privitoare la investitiile publice majore si cheltuielile sociale relativ generoase. "Criza a readus la moda modelul francez", a spus Sarkozy, care a promis si sa nu dea inapoi de la reforme curajoase. Criza este o "sansa istorica" de schimbare. "Ceea ce nu facem acum nu vom face nici mai tarziu", a spus el.
Detaliile unei reforme a pensiilor vor fi convenite dupa consultari ample, anul viitor, a anuntat el, adaugand ca "totul trebuie repus in discutie", inclusiv problema sensibila a ridicarii varstei de pensionare. Presedintele francez a promis si o reforma a complexei retele de institutii locale, imbunatatirea sistemului penitenciar si cresterea eficientei. De asemenea, el a spus ca vrea ca Franta sa mearga "cat mai departe posibil" cu taxarea poluarii cu dioxid de carbon, pentru a combate poluarea.
Discursul nu a continut anunturile detaliate asteptate, iar opozitia socialista, care a boicotat dezbaterea ce a urmat, l-a redus la "vorbarie fara rost". Totusi, atentia acordata investitiilor a fost salutata de asociatia patronatelor, MEDEF.
Presedintele francez a mai anuntat ca o remaniere asteptata de clasa politica franceza va avea loc miercuri, iar prima sarcina a noului guvern va fi sa decida prioritatile si sa gaseasca surse de finantare.
Sarkozy este primul presedinte al Frantei care se adreseaza Parlamentului dupa 1848. Evenimentul a fost posibil datorita unui amendament constitutional introdus anul trecut.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale